Grupurile parlamentare ale PDL se vor reuni pe 1 septembrie pentru o întâlnire cu primul-ministru, fiind posibil să vină și președintele Traian Băsescu, ședința având ca obiectiv analiza miniștrilor pe obiectivele asumate, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, deputatul PD-L Sulfina Barbu.
„PD-L a acceptat propunerile de austeritate ale Guvernului, a sprijinit în Parlament acest guvern, acum trebuie să vedem rezultatele. Grupurile parlamentare ale PD-L se reunesc pe 1 septembrie, atunci așteptăm și analiza primului-ministru și probabil că va veni și președintele Traian Băsescu. Cred că pe 1 septembrie se vor reuni parlamentarii democrat-liberali, nu mai târziu”, a precizat Sulfina Barbu.
Ea a arătat că fiecare ministru trebuie evaluat după două criterii clare și anume mersul reformelor în domeniul de care răspunde și respectarea angajamentului că până la 1 septembrie să reducă cheltuielile din minister.
„Toate acestea trebuiau făcute până la 1 septembrie, nu planificate pe hârtie că vor fi făcute cumva, cândva. Dacă am acceptat că vom pierde pentru moment din simpatia oamenilor, trebuie, cred eu, să avem garanția că acest lucru nu este în zadar, că reformele se fac și nu se planifică pentru o dată ulterioară”, a precizat Barbu.
Ea a evitat să precizeze care sunt miniștrii care ar trebui remaniați, motivând că nu are toate datele necesare pentru a face o asemenea evaluare.
„Nu vreau să-mi spun o opinie până nu văd analiza”, a adăugat Sulfina Barbu.
Președintele Traian Băsescu a declarat, la începutul lunii august, la postul public de televiziune, că la 1 septembrie se va face o analiză a Guvernului, cu „grupuri parlamentare”.
Șeful statului s-a întâlnit pe 20 iunie cu liderii PD-L la Snagov și a acordat Guvernului un termen de 60 de zile pentru ca aplicarea măsurilor de austeritate și a programului de restructurare să-și dovedească eficiența.
Voci din PD-L i-au indicat pe ministrul Finanțelor Sebastian Vlădescu și pe cel al Muncii Mihai Șeitan drept remaniabili, mai ales în urma situației create la depunerea declarațiilor de către cei care obțin venituri din drept de autor.