Sufletul și lumea de dincolo

Ce spune Biblia despre existența spirituală după moarte
Există astăzi în lume un interes deosebit pentru așa-zisele „fenomene paranormale”, de care în ultima vreme se preocupă chiar și știința. Din acest nou domeniu de cercetare, se detașează interesul pentru comunicările spirituale cu lumea de dincolo. Din punct de vedere teologic, practicarea acestui fenomen este considerată un mare păcat. Moise a primit porunca de la Dumnezeu ca toți vrăjitorii care se ocupă cu asemenea practici să fie omorâți cu pietre (Levitic 20:27).
În „Dogmatica” sa, marele teolog Dumitru Stăniloae interpretează această tendință ca fiind împotriva voii lui Dumnezeu; o încercare de a înlătura limitele ce sunt puse cunoașterii noastre naturale și de a pătrunde în tărâmul „închis”, pentru a smulge de acolo ceva ce Dumnezeu nu voiește să ne comunice.
Darul cu care sunt înzestrate anumite persoane de a vedea spiritele și de a vorbi cu ele cu ușurința este străin de Dumnezeu. De asemenea, orice comunicare de dincolo, fără o învoire prealabilă, e pedepsită. Așa că niciodată nu vom afla ceea ce Dumnezeu nu voiește să cunoaștem.
Personalitatea oamenilor nu dispare odată cu moartea
Totuși, Dumnezeu nu a lăsat omenirea într-un întuneric total în ceea ce privește existențele spirituale cerești. A avut grijă să ne descopere în Sfintele Scripturi câte ceva din această trăire de dincolo de mormânt, atât cât a crezut de cuviință că ne este necesar să cunoaștem. Aceste dezvăluiri le-a îngăduit numai în scopul de a arăta omenirii că există un suflet și că el este nemuritor, că viața aceasta e numai o pregătire pentru viața de veci și că adevărata viață este cea spirituală, că, deși trupul nu mai este funcțional, sufletul rămâne intact și după moarte.
Scriptura ne relatează că, după moarte, Lazăr și bogatul și-au păstrat identitatea personală și existența conștientă (Luca 16:22-31). La fel și Samuel, care a fost ridicat din morți de către vrăjitoarea din Endor la porunca regelui Saul, contrar voii lui Dumnezeu. Acesta i-a profețit regelui moartea sa și a fiilor săi, a doua zi, în războiul cu Filistenii, ceea ce s-a și întâmplat (1 Regi 28:7-20).
Sfântul Duh a îngăduit să se scrie acest episod în Sfintele Scripturi ca să arate posterității că personalitatea oamenilor nu dispare odată cu moartea. Că ea rămâne intactă și după moarte. Moise și Ilie, în înfățișarea lor omenească, s-au arătat lui Iisus pe muntele Tabor în prezența a trei martori: Apostolii Petru, Ioan și Iacov (Matei 17:1-4). Atât Moise, cât și Ilie – primul după 1531 de ani, iar al doilea după 899 de ani de la plecarea lor de pe pământ – își păstraseră intacte atât personalitatea, cât și identitatea. (Conform Vechiului Testament, Ilie a ajuns în ceruri pe un drum direct, fără a muri trupește.) Iisus Hristos a înviat trei morți: pe fiica lui Iair, mai-marele sinagogii, după o oră (Luca 8:41-42; 49-56), pe fiul văduvei din Nain, după două zile (Luca 7:11-17) și pe Lazăr din Betania, după patru zile (Ioan 11:1-57).
– „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai”
Toți aceștia și-au păstrat, de asemenea, identitatea intactă. În acest sens, Mântuitorul compară moartea cu somnul: „N-a murit, ci doarme” (Luca 8:52; Matei 9:24). Așa cum somnul nu întrerupe identitatea celor ce dorm, tot așa, după trecerea prin moarte, rămânem noi înșine. Sfântul Apostol Pavel a înviat și el un mort, pe tânărul Eutihie din Troa (Fapte 20:9-12), iar Sfântul Apostol Petru – pe Tavita din Iope (Fapte 9:36-43).
„Atunci când Ilie a înviat un mort, a strigat către Domnul și a zis: „Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el” – și a ascultat Domnul glasul lui Ilie și s-a întors sufletul în el și a înviat” (3 Regi 17:21-22). Oare nu asigură Iisus Hristos pe tâlharul pocăit de pe cruce: „Adevărat grăiesc ție, astăzi vei fi cu Mine în Rai”? (Luca 23:43). Scriptura ne relatează că timp de trei zile, cât a stat Iisus Hristos cu trupul în mormânt, El a coborât în iad și a predicat în stare imaterială unor persoane de asemenea imateriale, care în timpurile străvechi, pe vremea lui Noe, fuseseră neascultătoare (1 Petru 3:19-20).
Relatarea ne informează (scrie dr. A.E. Wilder Smith în „Originea Omului – Destinul Omului”) despre posibilitatea unei activități a omului după pierderea trupului, pentru că, deși trupul nu mai este funcțional, personalitatea sau sufletul rămân într-o stare de înaltă funcționalitate. Altfel, cum ar fi putut Hristos predica și, prin urmare, transmite gânduri sufletelor din captivitate, daca nici El, nici ele, nu ar fi avut o inteligență reală, capabilă să gândească și să înțeleagă? Cum ar fi putut El predica dacă nu ar fi avut memorie chiar și în starea aceasta, a despărțirii de trup? Fără continuitatea aceasta a personalității și, firește, cea a inteligenței, nu ar fi avut nici un rost să apară în Biblie acest pasaj. (Luca Dumitru – www.formula-as.ro)