Mii de suceveni pot scăpa de penalitățile pe care le au la plata utilităților la asociațiile de proprietari, principala condiție fiind să își achite restanțele la zi, în cel mult un an de la intrarea în vigoare a legii care le acordă această facilitate.
Această facilitate este prevăzută în Legea nr. 175/2010, intrată în vigoare de numai câteva zile, după publicarea sa în Monitorul Oficial.
Practic, sucevenii care își achită integral datoriile la cheltuielile comune din asociație, în special către furnizorii de utilități – apă caldă, căldură, apă rece, canalizare sau gaz metan, vor fi scutiți de la plata penalităților generate de suma restantă, care reprezintă contravaloarea consumului lor.
Prevederea se aplică familiilor al căror venit net minim lunar pe membru de familie, respectiv al persoanei singure, nu depășește suma de 1.000 de lei. De asemenea, scutirea la plata penalităților se aplică și chiriașilor care dețin spațiu locativ în baza unui contract de închiriere cu autoritățile administrației publice locale, centrale sau cu orice instituție a statului.