Fotbal Club Cetatea

Sucevenii neagă interesul pentru Șchiopu și Pașcovici

Transferul lui Pașcovici la Suceava, irealizabil
Transferul lui Pașcovici la Suceava, irealizabil

După ce primarul Ion Lungu a anunțat că preferă pe viitor o echipă Cetatea alcătuită în bună măsură din fotbaliști autohtoni, președintele Dumitru Moldovan exclude ipoteza ca gruparea de pe Areni să achiziționeze în această iarnă vreun fotbalist sucevean care și-a făcut deja un nume prin Liga I. „Ar fi extraordinar să avem o echipă alcătuită din jucători de excepție ca Dorin Goian, Lucian Goian, Vasile Maftei, Dorin Semeghin, Daniel Bălan, Mihai Roman sau Dorian Andronic. Acești jucători câștigă însă sute de mii de dolari pe an, iar Cetatea este o echipă prea mică pentru valoarea și pretențiile lor”, a declarat oficialul Cetății.
Dumitru Moldovan spune că nu i se pare o soluție nici readucerea unor fotbaliști ca Cristian Șchiopu (Farul Constanța) sau Cosmin Pașcovici (UTA), care au probleme la echipele lor de club.
„În situația în care ne aflăm e greu ca un jucător cu nume să-și dorească să vină la Suceava. Pentru cei doi am fi obligați să facem un efort financiar considerabil, și nu știu ce soluție de viitor ar putea fi pentru noi Șchiopu la cei 35 de ani săi. Iar Pașcovici, din câte cunosc eu, are doi ani de zile de când stă mai mult accidentat”, a precizat Modovan.

Recomandări

Dorin Goian spune că promisiunile din campanie nu s-au respectat, iar Primăria Suceava nu a ajutat financiar echipa de fotbal Cetatea