Sănătate

Sucevenii au consumat anul trecut medicamente compensate și gratuite de peste 46 de milioane de euro, cu 9 milioane de euro mai mult decât în 2023

Casa de Asigurări de Sănătate Suceava
Casa de Asigurări de Sănătate Suceava

Consumul de medicamente compensate și gratuite în județul Suceava a înregistrat anul trecut, din punct de vedere valoric, o creștere de 9,175 de milioane de euro față de anul precedent. Datele care ne-au fost furnizate de Casa de Asigurări de Sănătate Suceava arată că pe parcursul anului 2024 în județ au fost eliberate medicamente compensate și gratuite în valoare de 46,735 de milioane de euro (233,674 milioane de lei), comparativ cu anul 2023, când valoarea medicamentelor compensate și gratuite consumate a fost de 37,56 de milioane de euro (187,799 milioane de lei).
O sumă semnificativă o reprezintă medicamentele acordate gratuit pacienților din cadrul programelor naționale de sănătate, respectiv diabet, oncologie, boli rare, post-transplant etc.: 28,032 milioane de euro în 2024 (140,16 milioane de lei) și 23,9 milioane de euro în 2023 (119,513 milioane de lei), adică o creștere de 4,132 de milioane de euro.
De medicamente compensate și gratuite beneficiază persoanele care au asigurare medicală, cu și fără plata contribuției la fondul de sănătate. În 2024, suma încasată în județul Suceava de la plătitorii de asigurări de sănătate a fost de 177,457 de milioane de euro (887,287 milioane de lei).
Numărul de asigurați medical din județ era, la sfârșitul anului 2024, de 521.262 persoane. Dintre acestea, marea majoritate, adică 72,42%, care înseamnă 377.485 persoane, sunt asigurate fără plata contribuției pentru sănătate. Plătitori la fondul de sănătate sunt doar 143.777 de suceveni, adică 27,58%.
În România, accesarea pachetului de servicii medicale de bază se face datorită calității de asigurat medical, care se obține prin plata contribuției la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Au însă statut de asigurați medical și persoane care nu plătesc nicio contribuție, dar se încadrează în oricare dintre următoarele categorii: copiii până la vârsta de 18 ani; tinerii cu vârsta 18-26 de ani dacă sunt elevi, studenți, ucenici; coasigurați (soț, soție, părinți fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate); persoane cu handicap; femei însărcinate sau lăuze fără venituri; persoane incluse în programe naționale de sănătate; beneficiarii de ajutor social, persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj; pensionari.
Legea asigurărilor de sănătate din România a fost adoptată în 1997 și a intrat în vigoare începând cu 1 ianuarie 1999, dar actualul sistem de asigurări de sănătate este funcțional din 2006. Principiul pe care se bazează asigurarea obligatorie de sănătate este cel al solidarității.

Recomandări

Instituțiile publice și firmele au solicitat, din ianuarie 2025, decontarea a peste 7 milioane de euro pentru concediile medicale ale angajaților

Personalul medical care va deservi elicopterul SMURD de la Câmpulung Moldovenesc va începe sesiunile de pregătire pentru misiuni aeromedicale

Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc
Dr. Raed Arafat și președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, la baza medicală cu elicopter SMURD de la Câmpulung Moldovenesc

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu