Ofițeri din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Suceava au prins, miercuri, în flagrant un sucevean în timp ce intenționa să ofere suma de 800 lei și 50 euro unui polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră, pentru a nu-i întocmi dosar penal la regimul circulației rutiere.
Din cercetările efectuate a rezultat că în noaptea de 1 iunie a.c., pe raza localității Straja, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul SPF Brodina l-a oprit în trafic pe cetățeanul P.Gheorghe, care avea permisul de conducere suspendat. Acesta a încercat să ofere o sumă de bani celor doi polițiști pentru a nu lua măsurile legale, dar polițiștii l-au refuzat și i-au solicitat unui alt agent de poliție să-l conducă la sediu.
Agentul de poliție i-a adus la cunoștință conducătorului auto că a încălcat regimul circulației rutiere și că i se va întocmi dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat. Gheorghe P. a insistat să ofere diferite sume de bani polițistului de frontieră pentru a nu fi tras la răspunderea penală, însă acesta l-a refuzat și i-a atras atenția că fapta sa constituie infracțiune.
Agentul de poliție a raportat situația șefului său, care la rândul său a sesizat Direcția Generală Anticorupție – Suceava.
Miercuri dimineața, în jurul orei 8.30, Gheorghe P. s-a prezentat la sediul S.P.F. Brodina și a încercat, încă o dată, să-l mituiască pe polițistul de frontieră cu suma de 800 lei și 50 euro, fiind prins în flagrant de ofițerii D.G.A. – Suceava.
Procurorul a dispus cercetarea celui în cauză în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.