– În 150 de ani, municipiul Suceava a avut 52 de primari
– Cel mai îndelungat mandat, de 23 de ani, l-a avut Franz Ritter von Des Loges (1891-1914)
– De-a lungul anilor, Suceava a fost condusă de o singură femeie, Elisabeta Stranschi 1949-1950
În 150 de ani (1856-2006), 52 de primari au cârmuit destinul Sucevei. Cel mai îndelungat mandat (23 de ani) l-a avut Franz Ritter von Des Loges (1891-1914), alții au fost tranzitorii și efemeri, iar unii au revenit în funcție de câteva ori. Bărbați, cu o singură excepție (Elisabeta Stranschi 1949-1950), aparținând mai multor etnii (români, germani, poloni, evrei) primarii aleși de cetățenii Sucevei și-au lăsat (unii mai mult, alții mai puțin) urmele în istoria urbei.
– Primul primar ales, primul sediu al Primăriei Suceava, epidemii de holeră, cori și scarlatină
Prin Constituția din 4 martie 1849, Bucovina, “ca țară de sine stătătoare a Coroanei de Habsburg”, a obținut un statut de autonomie care însă s-a aplicat practic după o tărăgănare care a durat mai bine de un deceniu. Greoiul și îndelungatul proces de separare de Galiția s-a petrecut abia prin adoptarea la 26 februarie 1861 a unei noi Constituții prin care se recunoștea definitiv autonomia Bucovinei. După 88 de ani de stăpânire austriacă, din care 76 de ani de administrare galițiană, printr-o “diplomă împărătească” emisă de Franz Joseph I la data de 9 decembrie 1862, Bucovinei i se întărea oficial statutul de Ducat autonom în cadrul Imperiului Habsburgic, cu dreptul de a avea stemă și drapel propriu. Dobândirea autonomiei a impus și necesitatea constituirii organismelor provinciale autonome. Dacă la finele sec. al XVIII-lea la Suceava s-a introdus magistratul ca formă politico-administrativă, iar localitatea a fost ridicată la rangul de “oraș comercial liber”, în cea de-a doua jumătate a sec. XIX este pomenit și numele primarului Josef Berger (1856-1865), probabil primul primar ales al orașului, pentru că tot în aceeași perioadă (1864) este menționat și cel dintâi primar ales al Cernăuțiului, armeano-polonul Jakob Petrowikz. Cu siguranță că Josef Berger a venit într-un moment în care orașul avea nevoie de un edil în adevăratul sens al cuvântului, cel de constructor, întrucât în anii 1852-1853-1854 în Suceava au avut loc mari incendii, ultimul dintre ele distrugând mai bine de o treime din vechiul centru al urbei. I s-ar putea atribui astfel lui Josef Berger adaptările și modificările impuse de noile cerințe publice aduse imobilului în care au funcționat de la un moment dat împreună atât primăria, cât și noul gimnaziu (inaugurat la data de 17 septembrie 1860) din clădirea (refăcută după planurile inginerului Munnich) care constituie astăzi corpul vechi (secția de muzică) a Liceului de Artă “Ciprian Porumbescu”. I-a urmat apoi ca primar Abraham Ritter von Prunkul (1865-1870), care s-a confruntat cu epidemia de holeră din anul 1866, care a lovit catastrofal Bucovina (21.423 de victime, 1 caz la 23 de locuitori). Și primarul Julius Hubrich, care a condus urbea între anii 1874-1883, s-a confruntat cu epidemiile de holeră din anii 1877-78, care au afectat districtele Storojineț, Siret, Rădăuți și Suceava, iar edilul Michael Ritter von Prunkul a trebuit să facă față furtunilor care s-au abătut peste Bucovina în vara anului 1886 (în care un fulger a lovit turnul clopotniței fostei mitropolii a Sucevei “sfărâmând acoperișul în partea dinspre apus”), precum și epidemiilor de cori și scarlatină “care s-au încuibat mai cu seamă printre elevii și elevele școlilor primare”. În toamna anului 1887 (care corespunde cu instalarea unui post telegrafic la Suceava, an în vara căruia Alteța Sa Imperială, prințul de coroană Rudolf a vizitat Bucovina) au avut loc alegeri locale, urbea (care avea “după numerarea ultimă a populațiunii” 10.104 locuitori, din care “3750 jidovi, 2652 români, 2112 nemți, 784 armeni și 441 ruteni”) fiind administrată, “prin diferite machinațiuni” care au dus la dizolvarea comitetului comunal, de un “comisar guvernial”, și, așa cum consemnează “Revista Politică”, “primar al orașului Suceava fu ales advocatul Dr. Iuliu Morwitzer, iar ajutor de primar advocatul Dr. Matei Lupu”. În timpul mandatului său, care s-a prelungit până în anul 1891, ”strada principală, începând de la spițeria lui Lișca în sus, se înzestrează cu un trotuar frumos”. “Ulița șipotului – scrie aceeași gazetă – care duce la isvorul cel mai bogat din oraș, din care se adapă jumătate din locuitorii Sucevei, era în anii trecuți o mocirlă foarte hâdă, azi este regulată și bine prunduită”.
– Edilul cu mandatul cel mai durabil din istoria urbei și cu cele mai semnificative realizări
Dar primarul care a ridicat orașul la demnitatea unei capitale de district a fost Franz Ritter von Des Loges. Stabilit la Suceava ca “pensionar al statului român”, unde a lucrat ca inginer la societatea care a construit linia ferată Lemberg-Cernăuți-Iași, înnobilat cu titlul de cavaler, Des Loges, care a fost ales primar în anul 1891și a rămas în fruntea urbei până în anul 1914 când a decedat (fiind primarul cu mandatul cel mai durabil din istoria Sucevei extins pe o perioadă de 23 de ani), a rămas în memoria cetățenilor prin faptul că s-a îngrijit ca orașul să dispună de o serie de edificii publice care au și în prezent un rol dominant în compoziția urbanistică a Sucevei. În anii 1893-1895 s-a construit, pe locul “pieței de lemne”, noua clădire a Gimnaziului Superior (care, după anul 1918, a primit numele lui Ștefan cel Mare), în 1902-1903 s-a ridicat sediul Căpităniei Districtuale (în care funcționează astăzi Muzeul de Istorie), iar între anii 1903-1904 s-a realizat impunătorul sediu al Primăriei (cu 72 de încăperi și cu un turn cu ceas înalt de 52 de metri, actualul Palat Administrativ care găzduiește Prefectura și Consiliul Județean Suceava). Tot în timpul primarului Des Loges s-a construit și s-a pus în funcțiune (la 12 octombrie 1908) o uzină electrică, s-au început lucrările de aducțiune a apei și de canalizare, precum și primele lucrări de îndiguire a râului Suceava, iar în anul 1912 s-a dat în folosință uzina de apă a orașului.
– Primarii conflagrațiilor, primari tranzitorii și efemeri, constructori și demolatori și edili postrevoluționari
Au urmat anii grei ai primului război mondial, când, sub amenințarea “căzăcimii rusești” care a pătruns în Suceava la data de 2 ianuarie 1915, consilierii comunali i-au încredințat “cârma orașului” lui Epaminonda Voronca; s-au schimbat apoi între ei, în două rânduri, ca primari, Visarion Gribowski și Mihai Sârbul (“părintele Mihaluță”, parohul Bisericii Sf. Nicolae, care a fost primar “în zilele de restriște ale războiului”) și a venit dr. Euseb(ie) Popovici, care “s-a pus singur în fruntea primăriei” ca “gerent” al orașului și a întâmpinat trupele române pe data de 6 noiembrie 1918, ridicând steagul tricolor pe turnul instituției. Bucovina s-a unit cu Țara, s-a înfăptuit România Mare, primarii s-au succedat în continuare unul după altul, unii dintre ei (Epaminonda Voronca, Mihai Sârbul, Eusebie Popovici) au revenit la conducerea urbei, în urma reformei agrare din anul 1921 s-au distribuit parcele pentru locuri de casă și a început să se construiască (s-a construit clădirea Școlii primare de băieți, Școala primară de fete, s-a amenajat Parcul Șipot, în 1930 s-a inaugurat imobilul Casei Naționale…) dar Suceava, așa cum consemna “Crainicul Cetății” (1934) oferea, la periferie, un peisaj dezolant: “De la intrare, venind din oricare parte, te întâmpină aceleași maghernițe leproase, pășești aceleași drumuri desfundate și murdare străjuite de garduri sparte…Împrejmuite de hanuri clădite din pietrele curților domnești de altădată, singurele supraviețuitoare ale Sucevei vechi, bisericile, ctitorii voievodești, intră și ele în paragină. Zidurile încep să crape, acoperișurile se sparg, ploaia pătrunde, picturile și frescele se șterg, curțile sunt pline de bălării, gardurile împrejmuitoare se dărâmă…”. A venit și cel de-al doilea război mondial. Apoi s-a produs schimbarea de regim și a început “reconstrucția țării”. Ziarul “Lupta poporului” (noiembrie 1948) scria că “în cinstea zilei de 7 Noiembrie, glorioasa aniversare a Revoluției lui Lenin”, la Suceava, “datorită eforturilor clasei muncitoare călăuzită de prefectul Iuliu Schorr și de primarul Constantin Miclea” s-au executat lucrări de pavaj pe o suprafață stradală de 8400 mp, s-au împrăștiat pe străzile periferice 1600 mc pietriș, Abatorul Burdujeni a fost acoperit cu tablă, iar pe traseul Suceava-Ițcani a fost pus în circulație un autobuz… Tot atunci, din inițiativa unui…tovarăș, “dealurile Cetății și Zamca au fost împădurite cu 550 plopi canadieni, 5800 salcâmi și 1045 puieți de mesteacăn și paltin”. În anii 1957-1960 a început construirea, din fonduri de stat, a primelor 270 de apartamente. Din anul 1959 începe activitatea la Combinatul de prelucrare a lemnului, în ’60 se elaborează un plan de sistematizare a orașului și încep demolările, tot în 1960, când în clădirea Tribunalului (și a fostei închisori) s-a instalat Primăria, s-a construit și Policlinica, în 1962 a intrat în producție Combinatul de celuloză și hârtie, în ’63 se construiește Stadionul “Areni”, în ’64 spitalul cu 600 de paturi, în 1968 Hotelul “Arcașul”, în ’69 se inaugurează Casa de Cultură, în 1971 magazinul universal “Bucovina” și complexul “Casa de modă”…Alături de primari tranzitorii și efemeri (Ion Luția, care abia instalat a decedat, Leo Fuchs, Pintea Nimigean, Mihai Polocușer, Vichentie Voloșeanu, Nicolae Moraru), după longevivul Des Loges, care a condus neîntrerupt urbea vreme de 23 de ani, se situează, în ceea ce privește durata mandatului, Josef Berger și Julius Hubrich (care s-au aflat în fruntea orașului câte 9 ani), după care urmează, la interval de un secol, primarul comunist Ion Siminiceanu (1972-1980, perioadă în care a intrat în funcțiune Fabrica de sticlă, s-a construit Centrul teritorial de calcul, Observatorul astronomic…iar pe platoul Cetății de Scaun s-a ridicat statuia ecvestră a voievodului Ștefan cel Mare). Au fost ani în care s-a construit mult, dar s-a și dărâmat. Demolările s-au concentrat în anii 1980-1985 asupra zonei istorice a orașului, când a dispărut, odată cu vechiul ansamblu urban din centrul istoric al Sucevei, inclusiv “Otelul Langer”, imobil de patrimoniu ridicat în anul 1808. Odată cu Revoluția din decembrie 1989 s-a năruit o epocă, iar cetățenii urbei și-au ales primarii în care-au investit încrederea că vor ridica Suceava și-o vor branșa la noua economie de piață. Rămâne ca istoria să-i așeze pe fiecare dintre ei la locul cuvenit, cu bunele și cu relele, cu realizările și eșecurile, cu împlinirile și dezamăgirile. Și rămâne să mai vedem dacă sucevenii, cu conștiința civică a mileniului III, vor găsi de cuviință peste ani, când bunele și relele se vor decanta și când faptele primarilor se vor “coace”, să facă în fața unora dintre ei plecăciune, așa cum au făcut în fața mormântului lui Des Loges, căruia i-au ridicat monumentul “în numele cetățenilor recunoscători”.
Primarii Sucevei 1856-2006
Josef Berger 1856-1865
Abraham Ritter von Prunkul 1865-1870
Josef Kreuz 1870-1871
Ferdinand Stark 1871-1874
Julius Hubrich 1874-
Adolf Koczynski 1883-
Michael Ritter von Prunkul 1884-
Albert Fuchs von Braunthal 1886
Julius Morwitzer 1887-1891
Franz Ritter von Des Loges 1891-1914
Ion Luția 1914
Epaminonda Voronca 1914
Leo Fuchs 1914
Epaminonda Voronca 1915
Visarion Gribowski 1915-1916
Mihai Sârbul 1916
Visarion Gribowski 1916-1917
Mihai Sârbul 1917-1918
Euseb(ie) Popovici 1918-1919
Epaminonda Voronca 1919-1920
Iancu Avram 1920-1921
Mihai Sârbul 1921-1922
Nicolai Donisă 1922-1926
Euseb(ie) Popovici 1926-1927
Nicolai Donisă 1927-1929
Vasile Iencean 1929-1931
Eugen Varzariu 1931-1932
Pintea Nimigean 1932
Nicolae Caba 1932-1933
George Doroftei 1933-1938
Mihai Polocușer 1938
Leonte Moțoc 1938-1940
Ioan Jauca 1940
Traian Maga 1940-1941
Vichentie Voloșeanu 1941
Ioan Jauca 1941-1944
S.G. Botușan 1944
A.V.F. Bercovici 1944-1945
George Doroftei 1945
Leon Rothkopf 1945-1946
Dimitrie Cojocariu 1946-1947
Constantin Miclea 1947-1949
Elisabeta Stranschi 1949-1950
Iosif Kocinschi 1951-1953
Ioan Iancu 1954-1956
Alexandru Botezatu 1957-1958
Radu Cernușcă 1958-1960
Constantin Nicoară 1960-1964
Mihai Uriciuc 1964-1966
Radu Alexandru 1967-1968
Nicolae Moraru 1968
Valerian Găină 1969-1970
Constantin Moroșan 1970-1972
Ion Siminiceanu 1972-1980
Tudor Done 1980-1984
Mihai Găinariu 1984-1989
Filaret Poenariu 1990-1992
Gheorghe Toma 1992-1996
Constantin Sofroni 1996-2000
Marian Ionescu 2000-2004
Ion Lungu 2004-
