Suceava: Primăria a finalizat construcția a două blocuri de locuințe contractate din 1992



Două blocuri de locuințe contractate în perioada 1992-1995 și pe care instanța a obligat Primăria Suceava să le construiască au fost finalizate de municipalitatea suceveană, iar proprietarii vor trebui să achite diferențe de costuri cuprinse între 10.000 și 40.000 de euro.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că cele două blocuri începute din 1992 cu apartamente contractate de diverse persoane la fosta Regie Autonomă de Gospodărire Comunală și Locativă (RAGCL) Suceava au fost finalizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
El a spus că Primăria Suceava a fost obligată de instanță să finalizeze construcția celor două blocuri, iar investiția a costat municipalitatea șapte milioane de lei.
Apartamentele din cele două blocuri au fost contractate de proprietari între anii 1992-1995 de la fosta RAGCL Suceava, activitatea de construcții a acesteia fiind preluată de o firmă care a intrat în faliment, iar lucrările de construcție nu au mai fost continuate.
Persoanele care au încheiat contracte și care au și achitat, parțial sau total, prețul apartamentelor au cerut Primăriei să continue lucrările, dar aceasta a refuzat motivând că nu are bază legală, iar ulterior, după ce proprietarii au acționat în instanță, Primăria a fost obligată să finalizeze construcțiile.
Primarul Sucevei a arătat că, în prezent, se face o evaluare a apartamentelor respective și care este echivalența sumelor achitate la vremea respectivă de persoanele care au încheiat contracte.
El a spus că din primele evaluări se constată că, pentru a intra în posesia apartamentelor, proprietarii vor trebui să mai achite între 10.000 și 40.000 de euro, în funcție de cât au plătit la vremea respectivă.
„Cei care au avut contracte nu au de plătit decât diferența”, a spus Lungu, care a menționat că mai sunt și persoane care aveau încheiate doar pre-contracte, iar dacă nu sunt de acord cu suma stabilită se pot adresa instanțelor de judecată.