Primăria Suceava va primi, până la sfârșitul lunii septembrie a.c., suma de 3,5 milioane de lei (35 de miliarde de lei vechi), fonduri destinate termoficării. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că banii vor fi alocați de Ministerul Administrației și Internelor. „Este o sumă importantă pe care o vom folosi pentru achiziționarea cărbunelui necesar în această iarnă”, a declarat Lungu. El a spus că pentru a asigura necesarul de cărbune în acest sezon rece este nevoie de o sumă totală de aproximativ 50 de milioane de lei (500 de miliarde de lei vechi). Primarul Sucevei a spus că din această sumă, pentru achiziționarea cărbunelui necesar la începutul sezonului rece ar trebui cel puțin 20 de milioane de lei. „Avem promisiuni de la Guvern că vom primi circa 10 milioane din lei din ceea ce avem nevoie pentru început, din care iată că acum vor veni 3,5 milioane de lei. Oricum, dacă societatea de termoficare Termica Suceava va furniza agent termic din luna octombrie a.c. va produce și energie electrică, care va fi vândută în sistemul național”, a explicat Ion Lungu. El a mai adăugat că sumele care ar urma să fie încasate din livrarea energiei electrice produse de Termica Suceava în sistemul național s-ar putea acoperi o parte din cheltuielile cu achiziționarea cărbunelui pentru sezonul rece 2010 – 2011.
În același timp, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că pe lângă cele 3,5 milioane de lei destinate Primăriei Suceava, o altă sumă, de un milion de lei, va ajunge și în municipiul Rădăuți. Flutur a spus că banii sunt alocați tot de Ministerul Administrației și Internelor și vor fi folosiți tot pentru termoficare.