Studenții de la Facultatea de Drept a Universității București nu vor mai susține lucrarea de licență



Studenții de la Facultatea de Drept a Universității București vor obține eliberarea diplomei de licență doar în urma unui test grilă, renunțându-se la elaborarea unei lucrării. Măsura este urmare a unui ordin semnat de Mircea Dumitru, care prevede posibilitatea eliminării uneia dintre probe, scrie Mediafax.”Examenul de licență/diploma constă din 1-2 probe, stabilite de către Senatul universitar, după cum urmează: proba de evaluare a cunoștințelor fundamentale și de specialitate; proba de prezentare și susținere a lucrării de licență/proiectului de diplomă. Metodologia proprie a fiecărei instituții de învățământ superior acreditate va preciza, în funcție de specificul fiecărui program, numărul probelor și modul de susținere a acestora (oral, scris, proba practică)”, prevede articolul 13 din Ordinul nr. 6125 /2016 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a examenelor de licență/diplomă și disertație, semnat de Mircea Dumitru, fost ministru al Educației, pe data de 22 decembrie 2016. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 4 ianuarie.



Recomandări

Avocatul Ovidiu Donțu a obținut în instanță anularea unui ordin de ministru în baza căruia mai multe firme au fost amendate cu sume foarte mari

Avocatul Ovidiu Donțu a obținut în instanță anularea unui ordin de ministru în baza căruia mai multe firme au fost amendate cu sume foarte mari

Studenții cu cele mai bune lucrări științifice la Conferința Națională a Studenților Dieteticieni organizată la Suceava vor fi premiați de Consiliul Județean

Studenții cu cele mai bune lucrări științifice la Conferința Națională a Studenților Dieteticieni organizată la Suceava vor fi premiați de Consiliul Județean

Prof. Daniela Ceredeev: „Îi pregătim pe copii pentru ceea ce va deveni lumea peste 30-40 de ani. Suntem responsabili de felul în care ei vor face față provocărilor”