Străinii vor fi expulzați din Franța în caz de furturi repetate sau cerșetorie agresivă



Guvernul francez prevede un proiect de amendament care vizează romii și permite repatrierea străinilor în caz de „amenințare a ordinii publice prin acte repetate de furt sau cerșetorie agresivă”, a anunțat luni ministrul Imigraței, Eric Besson, citat de AFP.
Guvernul francez a fost aspru criticat de societatea civilă, stânga și Biserici pentru politica sa de desființare a taberelor ilegale de romi și pentru expulzările a sute de romi aflați în situație ilegală către România.
Franța a fost de asemenea criticată de ONU, iar Comisia Europeană și-a exprimat îngrijorarea.