Stolojan a semnat, ca europarlamentar, o moțiune împotriva puterii discreționare a supermarketurilor



Prim-vicepreședintele PDL Theodor Stolojan a declarat, vineri, că una dintre acțiunile pe care le-a întreprins în activitatea desfășurată în Parlamentul European a fost semnarea unei moțiuni prin care se solicită Comisiei Europene să acționeze împotriva puterii discreționare a supermarketurilor.
Referitor la activitatea sa de europarlamentar, Stolojan a declarat că, la solicitarea Federației Patronatelor din Industria Alimentară, a semnat o moțiune prin care se solicită Comisiei Europene să se investigheze și să se acționeze pentru diminuarea puterii discreționare a lanțurilor de supermarketuri din UE, inclusiv dn România, iar dacă se strânge numărul necesar de semnături, aceasta va fi trimisă spre adoptare Comisiei Europene.
Stolojan a arătat că prețurile la multe produse din supermarketuri sunt mai mari decât cele din țările din jurul României, iar aceste supermarketuri abuzează de poziția lor pe piața produselor de consum din România și ale țări.
În opinia lui Theodor Stolojan, Consiliul Concurenței ar trebuie cerceteze aceste aspecte legate de supermaketurile din România.
„Nu pot acuza lanțurile de supermarketuri, deși există diferite istorii, ce se întâmplă dacă negociezi pentru intrarea unui produs în supermarket”, a spus Stolojan, menționând că este nevoie de o investigare dacă se abuzează de această poziție dominantă.
În opinia liderului PDL, un semnal că ceva nu e în regulă în România este faptul că sunt prețuri mai mari în aceste supermarketuri decât în Ungaria.
Prim-vicepreședintele PDL Theodor Stolojan a mai declarat că a propus grupului europarlamentarilor români din PPE să trimită o scrisoare Parlamentului României, prin care să solicite ratificarea tratatului de reformă de la Lisabona, imediat după începerea sesiunii parlamentare.
Theodor Stolojan a arătat că una dintre prioritățile României trebuie să fie ratificarea tratatului de reformă semnat la Lisabona de șefii de state ai Uniunii Europene, și care ar trebui ratificat cât mai repede și de Parlamentul României.
„Ca europarlamentar mi-aș fi dorit ca România să fie prima țară care a ratificat acest tratat, dar nu a fost să fie așa”, a declarat Stolojan.
El a anunțat că a avut o discuție în grupul de europarlamentari români afiliat celui mai mare grup parlamnetar din PE, și anume grupul popularilor europeni, în care a propus să trimită o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului, ca Tratatul de la Lisabona să intre la ratificare în primele zile după începerea sesiunii parlamentare.
Stolojan a enumerat și alte priorități ale activității sale în calitate de europarlamentar , printre care pachetul legislativ privind energia și schimbările climatice, sau strategia Lisabona, care dorește creșterea competitivității în spațiul UE.
Theodor Stolojan a mai arătat că, în cadrul comisiei pentru afaceri economice și monetare, i s-a încredințat misiunea de a fi „shadow raportor”, pentru grupul PPE, misiune sa fiind de a pregăti poziția parlamentarilor din acest grup, cel mai mare din PE, în legătură cu un proiect cu privire la aderarea României și Bulgariei la Convenția de evitare a dublei impuneri, din 1990.
În plus, o altă acțiune din Parlamentul European pe care Theodor Stolojan a amintit-o a fost pe 24 ianuarie, când președintele CE Jose Barosso a prezentat un pachet legislativ cu propuneri privind energia și schimbările climativce.
„Este pentru prima dată când energia devine un subiect de politică economică în UE. În declarația prezentată în scris în dezbaterile pe marginea raportului prezentat de președintele Barosso, am arătat că această politică răspunde și intereselor României, care a acționat în direcția extinderii atribuțiilor UE în domeniul energiei. Securitatea aprovizionarea și tranportul nu trebuie să fie o problemă numai a fiecărui stat membru, rezolvată prin relații bilaterale, ci și o problemă europeană în ansamblu”, a declarat acesta.
Stolojan a mai spus că va lua legătura cu reprezentanții patronatelor din acest demeniu, pentru că se impun parametri clari pentru fiecare stat membru, în privința țintelor clare de atins.
„România va trebui să aibă o poziție foarte clară pentru a nu ne trezi să fim supuși la un efort mult prea mare comparativ cu alte țări dezvoltate din UE”, a mai spus el.