Știru, cu papion

A mai murit un prieten al Iașului: I. Știru. Nu-i știu numele adevărat, după cum nu știu de ce și-a ales pseudonimul Știru. S-o fi gândit, ziarist fiind, la rădăcina gazetăriei, adică, la știre, ori, mai simplu și nesofisticat, la buruiana numită știr, care, alături de troscot, podidise cândva tăpșanele ieșene spre a ascunde rănile războiului. Mereu mi-am propus să-l întreb; n-am făcut-o și, iată, e prea târziu: am primit vestea trecerii lui Știru, la 84 de ani, în lumea pe care ne place s-o credem mai bună și mai dreaptă. Să fie primit.
N-aș voi ca aste rânduri să aducă a necrolog supus dictonului „de mortuis nil nisi bene”, fiindcă nici Știru nu s-a prea încadrat în tipare și nu s-a poticnit de tipicuri. A absolvit, mai greu de așteptat din partea unui alogen, Facultatea de istorie, într-un oraș apăsat de împovărătoare amintiri privind trecutul evreimii. Avea 12 ani la ceasul cel negru al Pogromului, vârstă la care nu mai funcționează tasta „delete” pentru ștergerea amintirilor. În pofida cărora a rămas un prieten exemplar al Iașului și al ieșenilor, știind să discearnă și să conjuge înțelept accidentele istoriei cu istoria însăși.
A fost… primul evreu cu papion pe care l-am văzut la Iași. Nu-i un amănunt vestimentar oarecare: el poate sugera grijă pentru ținută în toate cele – și I. Știru chiar așa a și fost: elegant în relațiile cu toată lumea și, mai ales, cu confrații, discret și au o anume distincție în practicarea profesiei ce te poate aduce lesne în preajma exprimării dure și a reacției contondente, interesat mereu de Iașul intelectual al unei perioade (din1947 până în 1967, când s-a stabilit în Israel) care începe, complet nemotivat, să se scufunde în nedreaptă uitare.
I-am prefațat prima carte, un jurnal de călătorie hai-hui prin lumea largă („Un israelian în jurul lumii”, Ed. „Junimea”, 2001) știind că tipărirea la Iași reprezintă, pentru condeierii plecați spre alte orizonturi, certificarea editorială, un fel de test ce trebuie trecut pentru adevărata accedere în breaslă. În opul de la „Junimea”, Știru nu-și propune să facă literatură pretențioasă și prețioasă, menită să pună în evidență năucitoarea cultură a autorului, capacitatea lui asociativă și finețea analizei (toate întemeiate pe dicționare și pliante aduse acasă din voiajuri…), ci narează simplu, sec și exact, parcă simțindu-se dator să nu păstreze doar pentru sine ceea ce a izbutit să afle colindând prin lumea largă.
L-am văzut extrem de mâhnit pentru că-i amendasem un fleac, o amintire românească aburită de vreme: inventase ruta CFR Dolhasca-Huși (prin… comasarea sectoarelor de cale ferată Dolhasca-Fălticeni și Crasna-Huși) și nu-și ierta mărunta eroare ce-o semnalasem doar pentru a colora prefața cu ceva haz.
I-am spus să scoată prea puțin relevantul reproș. Când am primit cartea am constatat că știuta-i eleganță l-a împiedicat să intervină în textul prefațatorului. N-a corectat nici în corpul cărții greșeala – spre a nu contrazice prefața…
Au urmat alte câteva cărți, toate editate la Iași, deși foarte bine și mai ieftin le putea tipări în Israel: „Cu haina ruptă și pantaloni de aceeași culoare”, 2006, „Din nou, prin lume”, 2007, și o a patra, „Somnul de după amiază al Atlanticului”, care prezintă deosebit interes în primul rând pentru capitolul „Amintiri despre ieșeni”.
„Nu-i deloc sănătos – scrie Știru – ba e de-a dreptul păgubos obiceiul de a nu nota gospodărește în vreun carnețel – așa, ca să fie – câte un fapt de viață sau din lectură, mai fericit ori mai trist, pentru a curta cât mai lesnicios subspecia literară numită memorialistică, sau mărturie, témoignage cum îi spun francezii”.
Aflăm în paginile acestei cărți sumedenie de portrete ale ieșenilor ce au ilustrat istoria recentă a urbei, nu numaidecât evrei, totdeauna evocați cu căldură și cu o anume aură nostalgică ce-o conferă prețuirea sinceră, dar și distanțarea în timp și în spațiu. Altfel spus, simți că, oriunde și oricând, rămâne, în spirit, ieșean. Din păcate, e mult prea departe acum, în altă lume, iar carnețelul ce l-a însoțit pretutindeni nu va mai fi deschis niciodată…