Statul român a fost obligat, joi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) să-i plătească despăgubiri de 8.000 de euro lui Stelian Ogică, acesta din urmă plângându-se de condițiile sale de detenție și de faptul că a fost închis pe nedrept.
Stelian Ogică (42 de ani) a arătat instanței europene că, în ianuarie 2001, a fost acuzat de tentativă la escrocherie și a fost arestat preventiv.
El a stat în arest preventiv din 31 ianuarie 2001 până în anul 2003, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București, la Direcția Cercetări Penale din Capitală și în Penitenciarul Jilava.
Bărbatul a invocat, referindu-se la perioada respectivă, articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind tratamente inumane sau degradante în timpul încarcerării. Acesta a arătat că a fost închis alături de deținuți periculoși, într-o celulă lipsită de minime condiții de trai (igienă, încălzire, etc.) și că a fost agresat de paznicii închisorii.
Ogică a mai invocat și articolul 5, alineatul 1, din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind dreptul la libertate și la siguranță. El a arătat că a fost închis până la 2 februarie 2003, la două zile după pronunțarea deciziei de eliberare, fără baze legale din partea autorităților.
Judecătorii CEDO au condamnat Guvernul român la plata unor despăgubiri de 8.000 de euro în favoarea lui Stelian Ogică.
Stelian Ogică a pretins, în 2001, că este câștigatorul concursului Loto „6 din 49” și a încercat să intre în posesia premiului de un milion de dolari, înscenându-și un jaf. Loteria Națională validase, deja, drept cîștigător biletul prezentat de un subofițer SPP.
Anchetatorii au stabilit că nu Stelian Ogică este posesorul biletului cu numerele cîștigătoare. El declarase că a fost bătut, în scara blocului în care locuiește, de două persoane necunoscute, un bărbat și o femeie, care i-au furat mai multe bilete pentru jocul de loterie „6 din 49”, printre care și cel cu numerele câștigătoare la marele premiu, constând în un milion de dolari și un apartament de trei camere.
Ulterior, el i-a „ajutat” pe polițiști să întocmească portretele-robot ale presupușilor agresori și a acceptat să treacă testul cu detectorul de minciuni (poligraf).
Stelian Ogică a fost judecat pentru fals în declarații, mărturie mincinoasă și tentativă la înșelăciune.
La cîteva zile după ce Ogică a reclamat furtul, adevăratul cîștigător, Constantin Murariu, subofițer al Serviciul de Protecție și pază (SPP), s-a prezentat la Loteria Națională declarând că el este cel care are biletul cu numerele câștigătoare.
Stelian Ogică a fost condamnat la închisoare pentru înșelăciune și a părăsit Penitenciarul Jilava în februarie 2003, în urma unei decizii definitive a Curții de Apel București.