CSU Suceava a pierdut clar, cu 30-21, duelul cu Minaur Baia Mare din prima etapă a Ligii Zimbrilor. Chiar dacă au cedat la o diferență de 9 goluri, universitarii au avut și momente bune de joc în prima repriză, atunci când au revenit de la 9-12, intrând la cabine cu un avantaj de două goluri, scor 16-14.
Din nefericire, a doua repriză a fost complet ratată, astfel că maramureșenii au profitat din plin de erorile și ratările tinerilor jucători ai gazdelor gazdelor, obținând la final o victorie fără drept de apel. Cel mai bun jucător de pe teren a fost ex universitarul Darius Makaria, care a înregistrat nu mai puțin de 15 intervenții reușite, închizând practic poarta băimărenilor în mitanul secund.
CSU Suceava: Florin Sîrghie, George Șelaru, Dragoș Podovei – Botond Balazs (8 goluri), Adrian Tîrzioru (3), Sorin Grigore (3), Eduard Iordachi (3), Codrin Dascălu (2), Teodor Ilucă (1), Alexandru Bologa (1), Emanuel Șerban, Bogdan Niculaie, Aalexandru Focșăneanu, Sergiu Makaria, Răzvan Gavriloaia, Cosmin Lupu.
În prima etapă a Ligii Zimbrilor s-au înregistrat următoarele rezultate:
Dinamo București – Universitatea Cluj 38-23
CSM București – CSM Vaslui 31-30
Potaissa Turda – SCM Politehnica Timișoara 28-32
HC Buzău – CSM Constanța 33-31
CSU Suceava – Minaur Baia Mare 21-30
CSM Sighișoara stă în această rundă.
Duminică, 14 septembrie, în runda secundă a Ligii Naționale de handbal masculin, CSU Suceava va evolua în deplasare, cu CSM Vaslui.
Foto: Marius Gabor