Stan susține că spitalul din Fălticeni riscă să rămână fără finanțare



Stan susține că spitalul din Fălticeni riscă să rămână fără finanțare
Stan susține că spitalul din Fălticeni riscă să rămână fără finanțare

Deputatul PSD de Fălticeni Ioan Stan a acuzat conducerea primăriei și a spitalului din acest municipiu că nu au luat nici o măsură în vederea finalizării documentației necesare pentru continuarea lucrărilor de construcție a unității spitalicești. Stan a precizat că nici până în momentul de față documentația respectivă nu a fost trimisă la Ministerul Sănătății, motiv pentru care spitalul din Fălticeni riscă să piardă finanțarea de care dispunea pentru anul 2009. „Din rea-voință a autorităților locale din acest municipiu, spitalul riscă să rămână fără finanțare”, a precizat Stan. El a arătat că în anul 2009, Ministerul Sănătății ar fi trebuit să aloce suma de 10 miliarde de lei vechi, iar dacă se reușea cheltuirea acestor bani, urmau să se mai aloce încă 40 de miliarde de lei vechi.