Un bărbat din Dorohoi – Botoșani, deținut în Penitenciarul Botoșani, unde execută o condamnare la 5 ani de închisoare, în urma implicării în spargeri de garaje în cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, s-a adresat Monitorului de Suceava cu o scrisoare în care își asumă ce a făcut, însă este foarte supărat că cel împreună cu care a acționat este declarat nevinovat. După ce am efectuat verificări am constatat că, într-adevăr, cei doi au fost trimiși în judecată în dosarul respectiv de furt, iar Dumitru Chirianu a primit 5 ani de închisoare, în timp ce Vasile Abălașei a fost achitat. Există însă și explicații pentru această situație, e drept interpretabile, pe care vom încerca să le explicăm în acest material.
Au venit la Suceava la spart garaje. Lucrurile s-au precipitat când un proprietar i-a prins în garajul său
În vara anului 2018, la mijloc de iunie, poliția a fost sesizată prin 112 despre faptul că persoane necunoscute au spart mai multe garaje de pe strada Păcii din Burdujeni.
Din cercetări a rezultat că un bărbat aflat la balconul unui bloc a observat că o persoană tăia cu un clește lacătul de la ușa garajului unui vecin și a sunat la 112, anunțându-și în același timp vecinul. Când proprietarul garajului a coborât din bloc și s-a îndreptat spre locul unde se petrecea fapta, unul dintre necunoscuți l-a lovit peste mâini, după care, însoțit de un alt necunoscut, s-a urcat într-un autoturism Seat Toledo și a fugit de la fața locului. Când a ajuns la intersecția cu strada Eroilor, șoferul a pierdut controlul și a intrat frontal într-o autoutilitară marca Dacia, abandonând apoi autoturismul. Autoturismul a fost ridicat și depus în curtea IPJ Suceava, fiind demarate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și furt calificat.
„Probele și dovezile sunt clare, fără dubiu, că eu împreună cu acest inculpat am săvârșit acele infracțiuni”
S-a stabilit din cercetări că Dumitru Chirianu, în vârstă de 35 de ani, din Dorohoi, și Vasile Abălașei, în vârstă de 30 de ani, din comuna Dumeni, județul Botoșani, au participat la faptă. Primul a fost identificat ca cel care a comis fapta de agresiune asupra proprietarului garajului.
„Am fost arestat pe 18 iunie 2018, pentru niște spargeri de garaje în cartierul Burdujeni, împreună cu un alt inculpat, numitul Abălașei Vasile. Precizez că faptele le-am săvârșit amândoi, deplasându-ne amândoi de la Dorohoi la Suceava. Probele și dovezile sunt clare, fără dubiu, că eu împreună cu acest inculpat am săvârșit acele infracțiuni. Cum e posibil ca în România anului 2019 să săvârșim aceleași infracțiuni, eu să fiu condamnat, iar celălalt să fie achitat? Eu zic că este un singur Cod Penal în România, nu am fost judecați pe alte coduri…”, ne-a scris Dumitru Chirianu, care îi acuză pe judecători de corupție.
Ce a făcut diferența dintre 5 ani de închisoare și verdictul de nevinovat
Diferența care a dus la cele două condamnări a fost într-adevăr mică în acest caz, însă uneori detaliile sunt foarte importante. După cum au constatat reporterii Monitorului de Suceava, în dosarul 6239/314/2018, în care au fost judecați cei doi, Vasile Abălașei a fost judecat pentru patru fapte de furt (patru proprietari de garaje), însă toți cei patru au renunțat la plângeri. Așa se face că instanța a constatat împăcarea părților, astfel că Vasile Abălașei a fost achitat. Nu pentru că ar fi fost nevinovat, ci pentru că în cazurile de furt Codul Penal prevede încetarea răspunderii penale în caz de împăcare a părților. Ghinionul lui Dumitru Chirianu, ca să ne exprimăm în acest fel, a fost că doar el a fost identificat de polițiști ca agresor al celui care i-a surprins la furat, astfel că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată (furt comis cu violență). La această faptă nu există posibilitatea retragerii plângerii sau împăcării. Judecătoria Suceava l-a condamnat pe Chirianu la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de tâlhărie calificată.
Dumitru Chirianu a făcut apel împotriva acestei sentințe, însă Curtea de Apel Suceava a menținut pedeapsa de 5 ani de închisoare, sentința rămânând definitivă în luna august a acestui an.
Celălalt participant, deși a fost și el fața locului, nu a fost pus sub acuzare pentru complicitate la tâlhărie, ci doar pentru furt, iar în instanță asta s-a dovedit a face diferența între 5 ani de detenție și nici o zi de pușcărie.