Se spune că sportul formează caractere, dar nu se precizează ce fel de caractere. Uneori, caracterele formate de sport sunt nu tocmai curate, am putea spune chiar infecte.
Bunăoară, trei boxeri români, prezenți la campionatele mondiale de la Chicago, au fost prinși șutind dintr-un magazin, motiv pentru care s-au ales cu un șut în cur, fiind expulzați și din America, și din sport. Cei trei, băieți în vârstă de 20 de ani, se numesc…. Însă nu merită nici măcar să le pronunțăm numele.
Dar până la urmă ce i-a tentat atâta de tare în magazinul respectiv, de nu s-au putut abține? Ce mărfuri le-au luat ochii și piuitul, transferându-le irezistibila dorința în mâna furăcioasă? Ei, e vorba de lucruri rarisime, nemaivăzute pe la noi: niște mănuși, căciuli și adidași. Cu căciulile și mănușile ascunse în traistă, hoții au fost prinși, legitimați, pozați și făcuți de râs, alături de nația care i-a trimis în lume. Se vede încă o dată că sportivii români își merită banii investiți în fundul lor, fiindcă fac o temeinică propagandă țării noastre.
Alt lucru interesant e că unul dintre cei trei hoți era angajat cu grad la ministerul de interne, ca să se vadă cât de păguboasă e politica asta de a le acorda grade sportiștilor, deși ei habar n-au pe ce lume sunt, cu-atâta mai puțin de legile pe care sunt chemați să le respecte. Nu, domnule, sportivul e sportiv la fel cum gâsca e gâscă. De ce să-l faci și maior în armată sau general în ministerul de interne? Pentru ce?
Alt hoț din respectivul trident o ducea și el atâta de rău, încât tocmai trebuia să primească un apartament din partea clubului, în municipiul Bacău.
Asta-i situația! În timp ce din inimile noastre românești le adresăm un sincer bravo minunaților noștri sportivi, vă rog să ne ridicăm în picioare și să ascultăm imnul național! Hai, România! Hai, băieții! Așteptăm noi și noi victorii!




