La Iaslovăț

Spargere de 2.700 de euro de la o societate de transport marfă

Autori necunoscuți de poliție au dat o spargere la biroul unei societăți de transport internațional marfă din Iaslovăț, furând suma de 2.700 de euro.
Sâmbătă seară, în jurul orei 21.00, Mihai I., în vârstă de 39 de ani, din comuna Iaslovăț, i-a anunțat pe lucrătorii Secției de Poliție 3 Marginea că locuința proprietate în care se află și biroul firmei sale a fost spartă.
Polițiștii au constatat că în aceeași zi, intervalul ora 16.00-21.00, când partea vătămată nu s-a aflat în casă, hoții au forțat ușa de acces în casă, pătrunzând apoi în biroul societății. Aceștia au vizat mai întâi o casetă de pe un perete, în care însă de aflau doar documente și o ștampilă.
Apoi, dintr-un sertar al biroului, hoții au luat suma de 2.700 de euro.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.

Recomandări

Hoții care ar fi furat 1,4 milioane de euro din casa unui notar, trimiși în judecată în stare de arest preventiv