Premierul Sorin Grindeanu le-a cerut, luni, miniștrilor care fac parte din Consiliul Național pentru pregătirea președinției UE să declanșeze cât mai rapid procesele logistice și să demareze discuțiile cu privire la mandatul politic al viitoarei președinții a României la Consiliul Uniunii Europene, scrie Mediafax.”Astăzi, particip pentru prima oară la Consiliul Național pentru pregătirea președinției UE. În 2019, …o să avem 12 ani de la aderarea noastră la Uniunea Europeană, iar România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Avem cu toții posibilitatea de a arăta capacitatea României de a conduce timp de 6 luni lucrările acestui for. Fiecare ministru din cabinet va prezida reuniuni pe domeniile de activitate, va reprezenta Consiliul Uniunii Europene în relația sa cu alte instituții europene și va vorbi public cu presa internațională în numele Consiliului Uniunii Europene. E o responsabilitate foarte mare pe care poate unii în acest moment n-o realizează, tocmai de aceea i-am rugat pe doamna vicepremier, pe ceilalți miniștri prezenți astăzi să dăm acest semnal urmând ca lucrurile tehnice și tot ceea ce ține de organizare sigur să continue la acel nivel tehnic, dar nu e de neglijat… acest semnal pe care vrem să-l dăm ca (…) implicare și ca dorință de a începe să rezolvăm lucruri din această perspectivă”, a spus Sorin Grindeanu la începutul ședinței Consiliului Național pentru pregătirea președinției UE.





