– Petru Șandru, de 26 de ani, din Câmpulung Moldovenesc, a fost prins la o zi după accident
Șoferul care a accidentat grav un bătrân, după care a fugit de la locul faptei, a fost identificat și prins de polițiști. În timp ce victima se afla în stare gravă la spital, polițiștii încercau să dea de urma șoferului, lucru pe care l-au reușit în cele din urmă la o zi după producerea accidentului. Acesta a fost identificat în persoana lui Petru Șandru, în vârstă de 26 de ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Mașina la volanul căreia se afla tânărul cu pricina, au mai aflat polițiștii, era un „Peugeot 305 GRD”. Șandru va fi cercetat acum pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală gravă din culpă. Între timp, victima sa, din cauza multiplelor traumatisme suferite, a fost transferată la Spitalul „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Toată povestea a început în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când în jurul orelor 00.30, în Spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc, a fost internat Gavril C., în vârstă de 67 de ani, din comuna Vatra Moldoviței. Sexagenarul le-a povestit medicilor că a fost victima unui accident de circulație, motiv pentru care a fost anunțată Poliția. Gavril C. le-a spus oamenilor legii cum în timp ce se deplasa regulamentar pe DJ 176, în interiorul localității de domiciliu, a fost luat pe capota unei mașini, al cărei șofer l-a abandonat și și-a continuat drumul.





