Suceava

Șoferiță beată, trasă pe dreapta de poliție

În week-end polițiștii au depistat în trafic trei șoferi care consumaseră alcool înainte de a urca la volan
În week-end polițiștii au depistat în trafic trei șoferi care consumaseră alcool înainte de a urca la volan

O tânără în vârstă de 30 de ani a fost prinsă de polițiști beată la volan, ea fiind trasă pe dreapta în timp ce se deplasa pe strada Universității din municipiul Suceava. S-a întâmplat sâmbătă dimineață, în jurul orei 3.30, când în zonă se afla o patrulă din cadrul Biroului Rutier Suceava.
Poliția precizează că șoferița, Oana M., localnică din Suceava, emana halenă alcoolică, după verificarea cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,61 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Tinerei i-au fost recoltate probe biologice, alegându-se cu dosar penal.
Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe aceeași stradă a Universității a mai fost prins un șofer băut. Gheorghe S., în vârstă de 32 de ani, din Ipotești, era în stare avansată de ebrietate, având o concentrație de 0,93 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Tot în weekend, sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, polițiștii din Dărmănești, care acționau pe DJ 209 D din localitate, l-au depistat pe localnicul Dorin T., în vârstă de 30 de ani. Acesta comitea o dublă infracțiune, neavând permis de conducere și fiind în stare de ebrietate (0,96 mg/l alcool în aerul expirat).

Recomandări

Arest prelungit pentru șoferul care era aproape în comă alcoolică și circula în zig-zag pe șoseaua de centură a Sucevei

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital