Destinație schimbată

Șofer penal, din autocarul cu care vroia să plece din țară, în arestul poliției



Un individ care a comis un șir întreg de infracțiuni la regimul rutier, deși nu are permis de conducere, a ajuns în arestul poliției, direct din autocarul cu care vroia să fugă din țară, știind că este căutat de oamenii legii.
Dănuț Gheorghe Nuțu, în vârstă de 20 de ani, din comuna Volovăț, nu se mai aștepta să dea ochii cu polițiștii, în momentul în care, pe DN 17 A, pe raza comunei Sadova, autocarul în care se afla, și cu care intenționa să iasă din România, a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție, iar el a fost singurul pasager care nu a mai continuat cursa.
A fost dat jos și dus direct în arestul poliției, primind ordonanță de reținere pentru 24 de ore.
Sâmbătă, la propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Dănuț Gheorghe Nuțu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Tupeu. Zeci de kilometri la volan, fără permis de conducere

Potrivit anchetatorilor, faptele care l-au aruncat în spatele gratiilor pe tânărul din Volovăț au început pe data de 21 aprilie 2010, atunci când, deși fără permis de conducere, a condus un autoturism Opel Vectra, cu numere de înmatriculare engleze, pe o distanță de patru kilometri, încercând să se sustragă controlului desfășurat de către polițiștii din localitate.
În noaptea de 23/24 aprilie 2010, s-a urcat din nou la volanul Opelului cu numere englezești și a condus aproximativ 25 de kilometri, pe drumurile publice de pe raza localităților Volovăț, Rădăuți, Horodnic de Sus, Horodnic de Jos, Gălănești, Frătăuții Vechi. Și de această dată a încercat să se sustragă controlului în trafic desfășurat de către agenți din cadrul Poliției Rutiere Rădăuți.
În seara de 31 mai a.c., Nuțu dă iar nas în nas cu un echipaj de poliție.
De data aceasta, tânărul –susțin anchetatorii – se afla la volanul unui BMW, cu numere de Italia, pe raza localității de domiciliu.
Implicat într-un accident, la volanul unei mașini neînmatriculate, cu numere false

În actele de sesizare a instanței se mai arată că, săptămâna trecută, pe 17 iunie, în jurul orei 23:00, Dănuț Gheorghe Nuțu se afla la volanul unui autoturism Alfa Romeo, neînmatriculat, pe care era montat în fals un număr de Italia.
La un moment dat, în timp ce se deplasa din direcția Marginea spre Volovăț, mașina condusă de Nuțu este lovită de un alt autoturism, al cărui șofer nu i-a acordat prioritate de trecere.
Mașina la volanul căreia se afla tânărul din Volovăț este proiectată în urma impactului pe contrasens, lovind ușor un pieton (6-7 zile de îngrijiri medicale) care se deplasa pe trotuar, lângă bicicletă.
Deși nu era vina lui, Dănuț Gheorghe Nuțu și-a dat seama că va prins că a condus, fără permis, un auto neîmatriculat, cu numere false, motiv pentru care a plecat de la locul accidentului și a ascuns mașina în gospodăria nelocuită a unui bărbat din Volovăț, plecat la muncă în Italia.
A băgat mașina într-o anexă, în spatele unor plase de gard și a acoperit-o cu fân.
Ulterior, și-a pus la cale plecarea din țară, dându-și seama de consecințele faptelor sale.
Deși autocarul său a ieșit din zona Rădăuți, la Sadova, un echipaj al poliției rutiere din Câmpulung Moldovenesc, la solicitarea colegilor rădăuțeni, a oprit în trafic autovehiculul, spunându-i pasagerului Nuțu să coboare.
Tânărul din Volovăț a mai fost cercetat în 2009 pentru că s-a urcat la volan, fără permis de conducere, iar la acea vreme a fost sancționat administrativ.



Recomandări

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă
Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Trei răniți, mașini și garduri avariate, după ce un băiat de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina mamei

Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 122 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat

Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat
Un tânăr care gonea cu 124 de km/h în localitate și a fugit de polițiști, prins după o anchetă complexă și arestat