Șoferul unui autoturism, identificat în trafic în urmă cu o săptămână conducând sub influența alcoolului și fără permis de conducere, s-a ales cu 24 de ore petrecute în spatele gratiilor.
Incidentul care l-a avut protagonist pe un bărbat de 39 de ani, din comuna Vulturești, s-a petrecut pe 7 septembrie, în jurul orei 00.15, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Preutești au oprit pe un drum comunal din satul Pleșești, comuna Vulturești, un autoturism VW Golf 3, polițiștii descoperind că șoferul nu este posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În urma testării cu aparatul alcooltest, s-a stabilit că cel de la volan avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, efectuându-se cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
În urma continuării cercetărilor, în cursul zilei de joi pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi luată o măsură preventivă pe numele celui cercetat în dosarul penal.