Dezlegare la pește

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

A doua zi după Botezul Domnului, Sfinții Părinți ai Bisericii au rânduit a se prăznui Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creștetul Stăpânului. Sfântul Proroc Ioan a descoperit cel dintâi lumii, după semnul ce i s-a dat de sus, că Hristos-Domnul este adevăratul Mesia, trimisul lui Dumnezeu Cel mult așteptat să vină să ne curețe, să ne sfințească și să ne mântuiască. Sfântul Ioan a fost Proroc și Înaintemergător al Domnului, pecetluit fiind cu această chemare încă de la venirea sa pe lume, printr-o naștere minunată, vestită de înger (Luca 1, 17; 76). El face ceea ce predică, prin înfrânarea și viața de jertfă pe care o duce; îmbrăcat în haină aspră de păr de cămilă, nemâncând pâine, nici bând vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hrănindu-se doar cu lăcuste și miere sălbatică, precum un adevărat înger în trup. De aceea, Sfântul Ioan Botezătorul este reprezentat în unele icoane având două aripi mari la spate, ce amintesc de cuvintele profetului Maleahi „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu și va găti calea înaintea feței Mele” (Maleahi 3, 1). Pictat în acest fel, Sfântul Ioan nu este doar un simbol al mesagerului, ci și al vieții ascetice a unui „înger pământesc și om ceresc”. Mântuitorul Însuși îl cinstește pe Sfântul Proroc Ioan Botezătorul ca pe un adevărat profet zicând: „Ce ați ieșit să vedeți în pustie?… Un proroc? Da, zic, vouă, și mai mult decât un proroc… Adevărat zic vouă: Nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11, 7; 9; 11).
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)

Recomandări

„Lăsați-vă prinși în năvodul iubirii lui Hristos!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XVIII-a după Rusalii (Pescuirea minunată)

Decalogul vârstnicului – scrisoare așezată pe inimă, ca o mână pe umăr, pe drumu’ de-ntors către Casă

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”