În prima zi din an

Slujbe speciale



În prima zi din an: Slujbe speciale
În prima zi din an: Slujbe speciale

Prima zi a anului se deschide cu o sărbătoare importantă pentru toți creștinii ortodocși. Urmând firul istoric al vieții Mântuitorului, după Nașterea Domnului, la 1 ianuarie este rânduită serbarea Tăierii-împrejur a Domnului nostru Iisus Hristos ca prunc.
Sărbătoarea nu este tot atât de veche ca cea a Nașterii. Era generalizată în secolul V (probabil după ce Crăciunul a început să fie serbat și în Răsărit, la 25 decembrie). De atunci, se păstrează primele predici, ținute cu acest prilej de unii dintre marii predicatori ai secolului.
În Apus, primele mențiuni despre serbarea ei sunt din Galia (sec. VI) și apoi de la Roma (sec. IX). La început, creștinii posteau în această zi, pentru a se deosebi de păgâni, care, în aceeași zi, sărbătoreau pe Ianus, zeul păcii și al războiului, și începutul anului nou (Calendare Ianuarii, sărbătoarea Calendelor), care coincidea și cu sfârșitul sărbătorii Saturnaliilor; iar în unele părți se serbau și Brumaliile, în cinstea lui Dionisios (Bachus), zeul vinului și al beției, numit și Vromius, precum și sărbătoarea numită Vota (în cinstea zeului Pan, zeul pădurilor).
Anul Nou
Toate aceste sărbători, foarte populare la păgâni, erau împreunate cu ospețe, petreceri zgomotoase, jocuri și obiceiuri indecente și imorale, împotriva cărora Sfinții Părinți din secolele IV-V au ținut cuvântări fulminante. Asemenea obiceiuri păgânești au persistat multă vreme, chiar după biruința creștinismului, căci Sinodul Trulan (692) încă se vedea silit să ia măsuri împotriva lor. De altfel, unele dintre ele supraviețuiesc până astăzi (ospețele din noaptea Anului nou sau „Revelionul” și firitisirile de a doua zi). Odată cu dispariția păgânismului și cu uitarea sărbătorilor respective, creștinii au încetat postul și au început să prăznuiască tăierea împrejur a Domnului, cu bucurie, ca și pe celelalte praznice împărătești. În aceeași zi s-a adăugat, cu timpul, (chiar de la sfârșitul sec. IV) și sărbătoarea Sfântului Vasile, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a cărui liturghie se săvârșește în această zi. Este ziua când se oficiază și o serie de rugăciuni speciale, moliftele Sfântului Vasile, pentru binecuvântare și izbăvire de sub puterea diavolilor. E totodată și începutul anului civil, pe care Biserica l-a tolerat, consfințindu-l prin serviciul Tedeum-ului, care se săvârșește în biserici în această zi, după Liturghie.



Recomandări

Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 de lei

Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 de lei
Auchan sărbătorește 19 ani prin Aniversariada cu peste 1.300 de oferte, beneficii speciale MyCLUB și Marea Tombolă cu premii de peste 220.000 de lei

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție (3)?

Cockteil… cu amor, umor și poezie. România, într-o eternă tranziție? (2)