Festivitate

Slujbă de sfințire la inaugurarea unei treceri de cale ferată din Rădăuți



Inaugurarea unei treceri de cale ferată din municipiul Rădăuți se va face în prezența unui sobor de preoți care va sfinți investiția. Primarul din Rădăuți, Aurel Olărean, a spus că în cursul zilei de astăzi va avea loc inaugurarea obiectivului de investiții „înființare trecere la nivel în stația CF Rădăuți, linia Dornești – Nisipitu și amenajarea unui pasaj CFR, trecere la nivel cu calea ferată în strada Spitalului”.
„Lucrarea a fost dificilă și complexă deoarece a fost nevoie de dezafectarea unor linii de cale ferată și amenajarea unor bariere. Prin realizarea acestei investiții se creează premisele unui trafic fluent și civilizat cu efect imediat în fluidizarea circulației rutiere și descongestionarea centrului orașului”, a precizat Aurel Olărean. El a spus că acest pasaj va deservi atât locuitorii din Rădăuți, cât și pe cei care tranzitează orașul spre zona montană și obiectivele turistice din această zonă.