Singurătatea este cea mai gravă boală a omului de astăzi, a fost una dintre concluziile preotului prof. dr. Ioan Cristinel Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, care a susținut joi, 4 aprilie, la Fălticeni conferința cu tema “Familia creștină, școală a iubirii și a desăvârșirii”. Întâlnirea cu preotul Ioan Cristinel Teșu a avut loc în cadrul programului “Serile duhovnicești ale Postului Mare”, organizat în perioada Postul Mare de Asociația Fălticeni Cultural.
Preotul Ioan Cristinel Teșu le-a spus celor prezenți la conferința de la Fălticeni: “Nici o altă credință de pe fața pământului nu acordă o cinste, o importanță și o demnitate atât de mare familiei precum o face credința noastră ortodoxă. Familia, relația dintre cei doi soți, se întemeiază pe nevoia de complementaritate. Noi, oamenii, nu am fost creați să trăim în singurătate. Am ajuns la concluzia că cea mai gravă boală a omului de astăzi nu este cancerul, cea mai gravă boală este această singurătate care se lărgește tot mai mult în lumea în care trăim. Ne împrietenim și ne căsătorim pentru că dorim să ne completăm sufletește. Simțim nevoia de a avea o persoană alături de noi, căreia să-i împărtășim bucuriile sau necazurile noastre. Pe cele dintâi pentru a le înmulți, pe cele din urmă pentru a le ușura și a le alina. Scopul familiei și al celor doi soți, ne învață Sfântul Apostol Pavel, îl constituie întrecerea în fapte bune prin care cei doi parteneri de viață să-și dobândească bucuria în lumea aceasta, dar mai ales fericirea în împărăția lui Dumnezeu, ceea ce constituie scopul esențial al vieții noastre. Într-o astfel de familie binecuvântată, copiii constituie adevărate daruri, adevărate binecuvântări, pe care Dumnezeu le trimite în căminul respectiv sau, cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, copiii sunt cea mai mare mângâiere pe care Dumnezeu i-a oferit-o omului după căderea în păcat și ei sunt toiagul bătrâneților noastre”.
Înainte de intervenția preotului prof. dr. Ioan Cristinel Teșu a fost prezentat filmul „Pelerini în Egiptul creștin”, o video-mărturie despre cei mai încercați, dar vii mărturisitori ai credinței creștine de pe glob. Filmul prezintă biserici și mănăstiri sădite în desert, dar și viața religioasă din orașele Sinai, Cairo și Alexandria.