„Pro Lex” a recomandat membrilor săi să nu mai efectueze ore suplimentare, fără dispoziția scrisă a șefului unității, și să nu mai contribuie financiar la acoperirea deficitului de logistică a structurii de poliție la care sunt angajați și amenință cu proteste dacă se recurge la concediu fără plată.
Efectele acestor măsuri vor fi vizibile, deoarece polițiștii lucrează și 200 de ore suplimentare lunar și contribuie cu importante sume de bani din salariu pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, se arată într-un comunicat de joi al Sindicatul Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”.
„«Pro Lex» nu îndeamnă polițiștii la nemuncă, întrucât o astfel de formă de protest este nelegală și afectează climatul de siguranță publică, deși starea materială în care se află polițiștii ar justifica o astfel de reacție”, potrivit comunicatului.
„Pro Lex” va organiza și participa la acțiuni de protest autorizate, dacă polițiștii vor fi trimiși în concediu fǎrǎ platǎ, dacă nu se respectă angajamentele în ceea ce privește reorganizarea Ministerului Administrației și Internelor, având ca efect disponibilizarea polițiștilor, sau dacă se menține mǎsure de reducere a veniturilor cu 25 la sută și în 2011.
Președintele Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Constractual (SNPPC), Marian Gruia, declarat, miercuri, că polițiștii își reduc activitatea, începând de luni nu mai participă la audieri în dosarele penale, nu mai dau amenzi, nu mai dirijează circulația.
Liderul polițiștilor a declarat că polițiștii își vor limita activitatea la 75 la sută, pentru că sunt plătiți doar 75 la sută. Membrii din teritoriu au cerut chiar întreruperea totală a activității.
Gruia a precizat că polițiștii nu vor declara grevă și nici nu vor participa la această formă de protest, acțiunile lor fiind similare cu cele ale magistraților din septembrie 2009 și polițiștii va trebui să fie tratați similar cu magistrații de către instuțiile statului.
Inspectoratul General al Poliției Române afirmă că serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu, polițistului îi este interzis să declare sau să participe la greve, iar nemulțumirile și le pot exprima în timpul liber, conform prevederilor legale.
Polițistul are datoria de a răspunde la orice solicitare privind exercitarea profesiei, să se sesizeze despre orice încălcare a legii, având obligația să intervină cu promptitudine pentru soluționarea acesteia, în conformitate cu prerogativele specifice funcției publice pe care o deține. Polițiștii își pot exprima nemulțumirile, în timpul liber, conform prevederilor legale în vigoare, afirmă IGPR.