Sindicatele feroviare propun companiilor 18 măsuri și așteaptă răspunsul acestora săptămâna viitoare



Sindicatele feroviare au propus, ieri, conducerilor CFR SA, CFR Marfă și CFR Călători un set de 18 măsuri pentru redresarea căii ferate și așteaptă răspunsul acestora în cursul săptămânii viitoare.
„Astăzi am înaintat un act directorilor CFR-urilor cu 18 măsuri, care dacă s-ar aplica ar duce la stoparea declinului feroviar prin creșterea traficului și a veniturilor pentru că statul nu poate susține integral calea ferată”, a declarat, după o întâlnire cu companiile feroviare, președintele Federației Mișcare-Comercial, Gheorghe Popa.
Printre măsurile propuse de sindicaliști sunt eliminarea discrepanțelor taxei de acces pe infrastructura rutieră și feroviară, interzicerea transporturilor de mărfuri periculoase pe drumuri, dezvoltarea transportului combinat RO-LA și a transportului containerelor.
O altă măsură propusă a fost ca pe liniile operabile statul să nu mai plătească subvenții pentru operatorii privați. De asemenea, sindicatele au solicitat rezilierea contractelor cu firmele de pază.
„În condițiile în care există Poliția Transporturi, ce rost are să apelăm la firmele de pază? Am cerut să rămână ori paza de la firmele private și să scoată poliția sau invers”, a afirmat Popa.
Alte propuneri au fost eliminarea accizei la motorină, elaborarea unor acte normative pentru descurajarea călătoriilor frauduloase, trecerea activității de exploatare a reviziilor de vagoane la CFR SA și statul să plătească și întreținerea infrastructurii, nu doar reparațiile capitale ca până în prezent.
Potrivit lui Popa, CFR SA a pierdut multe bunuri, pe care s-a pus sechestru din cauza unor datorii.
„Cerem ca patrimoniul CFR-urilor să fie declarat de interes public. Recent, CFR SA a pierdut 800 de vagoane, 15 locomotive și 156 de linii pentru că avea o datorie la Tunele Brașov, care a cesionat datoria către un SRL. Firma respectivă a dat în judecată CFR SA și a câștigat procesul”, a mai spus Popa.
Referitor la o eventuală grevă a angajaților, Popa a spus că „nu e cazul să discutăm despre grevă”.
Ministerul Transporturilor, acționarul majoritar al CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă, vrea să disponibilizeze aproximativ 11.000 de angajați de la căile ferate. Președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a declarat, recent, că sindicatele feroviare sunt de acord cu disponibilizările doar dacă vor avea loc anul viitor și cu condiția plății a 24 de salarii compensatorii.