Sindicatele cer modificarea coeficienților din grilă



Vicepreședintele "Cartel Alfa", Petru Dandea. Foto: MEDIAFAX
Vicepreședintele "Cartel Alfa", Petru Dandea. Foto: MEDIAFAX

Sindicatele cer modificarea coeficienților din proiectul legii unice, pentru a se respecta principiul „la muncă egală, salariu egal” și spun că nu sunt de acord cu asumarea răspunderii de către Guvern, neînțelegând „graba” Executivului.
Vicepreședintele „Cartel Alfa”, Petru Dandea, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că trebuie făcute corecții pe grilele actuale și de aceea cer înaintarea proiectului spre dezbatere în Parlament, pentru a mai putea fi făcute modificări la comisiile Legislativului.
Potrivit lui Dandea, actuala formă a proiectului legii unice nu respectă principiul inițial al legii „la muncă egală, salarii egale”.
„Nu înțelegem de ce un contabil din Ministerul Educației să aibă un salariu mai mare decât un contabil din Ministerul Muncii, sau de ce un șofer al unui ministru să aibă salariul dublu față de cel al unui șofer de ambulanță”, a subliniat Dandea.
Liderul sindical spune că nu înțelege graba Guvernului de a-și asuma răspunderea.
„Executivul argumentează că acum au majoritatea în Parlament și acest lucru le permite ca legea să treacă în forma actuală fără modificări”, a precizat vicepreședintele „Cartel Alfa”.
Dandea spune că, oricum, coeficienții din grila unică nu se vor aplica de anul viitor, ci din 2012-2013, sau poate și mai târziu și există posibilitatea ca legea să fie modificată prin ordonanțe de urgență, ceea ce este anormal.
„Cartel Alfa” a cerut Guvernului să publice pe site proiectele de legi pe care își asumă răspunderea.
Premierul Emil Boc a semnat scrisoarea prin care anunță intenția Guvernului de asumare a răspunderii pentru legile educației, salarizării și reducerii cheltuielilor bugetare, scrisoare transmisă birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, au declarat surse oficiale.