Sindicate din învățământ au cerut Camerei demersuri pentru urmărirea penală a lui Funeriu



Mai multe federații ale sindicatelor din învățământ au solicitat Camerei Deputaților să ceară urmărirea penală a ministrului Educației, Daniel Funeriu, însă Biroul Permanent a precizat că Funeriu nu este deputat și sindicatele pot să se adreseze direct instituțiilor abilitate.
Federațiile sindicatelor libere din învățământ, Spiru Haret, Alma Mater și Federația Educației Naționale au solicitat, într-o scrisoare, Camerei Deputaților să ceară urmărirea penală a lui Daniel Funeriu pe motivul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor din Codul Penal, a infracțiunii prevăzute în articolul 8 al legii privind responsabilitatea ministerială, precum și a infracțiunii prevăzute în articolul 88 al legii privind soluționarea conflictelor de muncă.
Potrivit sindicatelor din învățământ, Daniel Funeriu, în calitate de ministru al Educației, ar fi procedat la amenințarea – directă sau indirectă – a cadrelor didactice de predare și a celor care ocupă funcții de conducere, de îndrumare și control în sistemul de învățământ preuniversitar care au vrut să participe la acțiunile de protest și la greva generală din 31 mai 2010.
Scrisoarea menționează în acest sens o serie de declarații de presă și comunicate ale lui Funeriu și modificarea unor ordine de ministru în privința organizării bacalaureatului, fără consultarea federațiilor sindicale, „cu încălcarea” Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură.
Secretarul Camerei Sever Voinescu a precizat, luni, după ședința Biroului Permanent, că Funeriu nu este deputat și federațiile sindicale se pot adresa „direct și fără opreliști” organelor abilitate ale statului.