Sindicaliștii Romgaz renunță la mitinguri, dar cer continuarea dialogului cu ministrul Niță



Sindicaliștii Romgaz au anunțat, miercuri, că renunță la mitingurile programate în fața Primăriei Mediaș, după ce au primit noi asigurări din partea prefectului de Sibiu, Ovidiu Sitterli, că sediul companiei nu se mută la București și nu vor exista disponibilizări, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Comisia de Dialog Social din cadrul Prefecturii Sibiu a fost convocată, miercuri, în regim de urgență, de către prefectul Ovidiu Sitterli, care a vrut să le comunice membrilor rezultatul întâlnirii de marți cu ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță.
Sitterli a afirmat că ministrul Niță a luat „act de toate neliniștile sindicaliștilor și ale autorităților locale”, precizând că „niciodată nu a avut în intenție mutarea sediilor Romgaz și Transgaz la București”.
„Ministrul Niță a afirmat că niciodată nu s-a avut în vedere mutarea sediilor, ci deschiderea unui sediu secundar pentru activități de strategie, activități care nu presupun niciun fel de disponibilizări. Nu s-a avut în intenție, sub nicio formă, aducerea unor prejudicii companiei”, a declarat Ovidiu Sitterli.
El a menționat că rolul său este de a le da sindicaliștilor noi asigurări în legătură cu aceste aspecte.
„Vă spun și eu că sediile nu se vor muta, nu se vor face disponibilizări. Oamenii să stea liniștiți că locurile lor de muncă sunt sigure. Bugetul local nu va fi afectat în vreun fel, salariații nu vor fi afectați, iar salariile vor rămâne la fel”, a spus Sitterli.
La rândul său, președintele Sindicatului Liber Romgaz, Ioan Stoicovici, a declarat că ministrul Niță nu a precizat sub ce formă se va înființa acel sediu din București – birou, departament, serviciu, direcție și nici cui se va subordona – sediului central din Mediaș sau direct ministerului, lipsa acestor precizări sporind neliniștea salariaților.
Referitor la promisiunea că nu vor exista disponibilizări, liderul de sindicat a spus că ministrul Niță nu a precizat sub ce formă se vor desfășura activitățile din sediul secundar din București.
„Noi avem, la Mediaș, oameni care se ocupă de strategie, relații instituționale și relații internaționale, ceea ce ei spun că vor să facă la București. Ce vor face? Vor dubla activitățile? Vor fi doi oameni pe același post? Poate că unii de la Mediaș, care nu au obligații, vor vrea să plece la București, dar ce se întâmplă cu cei care au obligații, au familii și nu pot pleca?”, a declarat Ioan Stoicovici.
El a menționat însă că vor fi anulate protestele programate în fața Primăriei Mediaș până în 19 aprilie, având în vedere nota de ședință de marți de la minister și noile asigurări ale prefectului de Sibiu, însă i-a cerut acestuia să medieze continuarea dialogului cu ministrul Constantin Niță până la lămurirea tuturor problemelor.
De asemenea, Ioan Stoicovici i-a invitat pe prefectul de Sibiu, președintele Consiliului Județean și toți parlamentarii de Sibiu să participe, sâmbătă, la o întâlnire cu sindicaliștii pentru a le transmite direct aceste asigurări.
Sediile companiilor Romgaz și Transgaz vor rămâne la Mediaș, iar la București vor funcționa activitățile de strategie, relații instituționale și relații internaționale, organizate în cadrul unor sedii secundare, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.
„Aceste măsuri nu vor implica disponibilizări sau restructurări de personal la cele două companii, conducerile societăților funcționând la sediile sociale. Măsurile concrete (atribuții, competențe și structuri de personal) vor fi stabilite de către organele de conducere competente (AGA și CA)”, se arăta în comunicat.
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, s-a întâlnit la București cu prefectul de Sibiu, Ovidiu Sitterli, cu vicepreședintele Consiliului Județean Sibiu, Marcel Constantin Luca și cu reprezentanții Federației Sindicatelor Gaz-România și ai sindicatelor din Transgaz și Romgaz.
Ministerul Economiei menționa că Romgaz și Transgaz sunt companii considerate de interes național și vor rămâne în portofoliul statului.
Presa din Sibiu a scris în ultima vreme despre zvonuri potrivit cărora ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, intenționează să transfere sediul central al Romgaz de la Mediaș la București.
Aproximativ 3.000 de persoane au protestat, marți după-amiază, în fața Primăriei Mediaș, față de intenția ministrului delegat pentru Energie, Constantin Niță, de a deschide un sediu al societății Romgaz la București, ceea ce sindicaliștii spun că va însemna mutarea societății în Capitală.