Sindicaliștii Oltchim au încheiat protestul, speră ca cererile lor să ajungă la premier



Sindicaliștii de la Oltchim au încheiat protestul din Piața Victoriei, după ce reprezentanții lor au discutat la Guvern cu ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, aceștia spunând că speră ca revendicările lor să ajungă la premier, întrucât decizia privind soarta combinatului este politică.
Președintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat, după discuțiile de la Guvern, că Executivul a dovedit încă o dată dezinteresul pentru situația combinatului din Râmnicu Vâlcea, întrucât discuțiile pe care ei le-au solicitat nu s-au purtat cu premierul, ci cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană, cu un secretar de stat din Ministerul Economiei și cu doi consilieri ai premierului Victor Ponta.
Diculoiu a precizat că speră ca cei cu care au discutat să transmită premierului revendicările sindicaliștilor de la Oltchim, precizând însă că nu crede că se vor găsi soluții.
Manifestanții din Piața Victoriei, nemulțumiți de faptul că liderii sindicali nu s-au întors cu soluții în urma discuției de la Guvern, au scandat „Hoții” și au amenințat că vor continua să protesteze blocând drumurile.
La scurt timp după ce au fost anunțați care a fost rezultatul discuțiilor de la Guvern, protestatarii au început să plece din Piața Victoriei, la ora transmiterii acestei știri protestul fiind încheiat.
Aproape 1.000 de angajați de la Oltchim și Divizia Petrochimică Bradu au protestat marți în fața sediului Guvernului, nemulțumiți că nu și-au primit drepturile salariale și că urmează să fie disponibilizați, solicitând premierului Victor Ponta să rezolve situația combinatului din Râmnicu Vâlcea.
Protestatarii au strigat „Vrem să muncim”, „Jos guvernul!”, „Hoții”, „Rușine, rușine, rușine să vă fie” și au avut bannere pe care scria „Urmează sărăcie lucie”, „V-am votat și ne-ați mințit”, „Ponta, murim de foame! Asta-i țara ta?” și „Jos mafia!”
Diculoiu a spus că angajații de la Oltchim au venit să protesteze la București pentru că decizia privind soarta combinatului din Râmnicu Vâlcea este politica și guvernamentală
În timpul protestului a avut loc un incident între câțiva revoluționari care protestau în fața Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor și au venit în Piața Victoriei cu un banner pe care scria „Solidari cu Oltchim și Arpechim” și jandarmi, care au încercat să îi oprească să treacă pe trotuarul din fața Guvernului. În cele din urmă, acestora li s-a permis să se alăture protestatarilor, în zona amenajată pentru miting.
Liderul Sindicatului „Unirea” de la Pitești, Marian Dumitru, a declarat că de la Divizia Petrochimică Bradu au venit să protesteze la sediul Guvernului aproximativ 500 de salariați, alături de alți aproximativ 500 de colegi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.
Sindicaliștii cer accesarea urgentă de către SC Oltchim a capitalului de lucru în sumă de 45 milioane de euro, necesar repunerii în funcțiune la 65 la sută din capacitatea instalațiilor din activul Râmnicu Vâlcea, urmată de repornirea instalațiilor Petrochimie Arpechim Pitești, Monomer și Policlorura de vinil. Totodată, sindicaliștii solicită ca planul de reorganizare a companiei să includă cu prioritate funcționarea Oltchim cu toate instalațiile (inclusiv Petrochimie Pitești, PVC și Monomer), dar și capitalizarea societății prin majorarea capitalului social, prin conversia creanțelor Electrica, AVAS, bănci în acțiuni.
Angajații de la Oltchim mai solicită ca salariile și tichetele de masă restante ale salariaților să fie acordate până în 10 aprilie, privatizarea Oltchim, activele Râmnicu Vâlcea și Petrochimie Pitești, să se facă din procedura de insolvență, împreună cu Rafinăria Arpechim Pitești, în iunie 2013. Sindicaliștii vor ca administratorii judiciari să găsească soluții pentru menținerea instalațiilor în funcțiune până la privatizarea societății, în iunie 2013 și să renunțe la șomajul tehnic și concedierile colective atât timp cât nu este elaborat și aprobat planul de reorganizare.
Protestatarii susțin că trebuie luată o decizie politică și guvernamentală privind strategia de funcționare a societății Oltchim, cu toate instalațiile, de privatizare împreună cu Rafinăria Arpechim Pitești, stabilirea unei conduceri competente pentru rezolvarea problemelor economice, menținerea liniștii sociale, respectarea prevederilor contractului colectiv de muncă și promovarea dialogului social de către administratorii judiciari.
Totodată, sindicaliștii solicită premierului o întâlnire de urgență, la care să participe toți factorii politici și decizionali, pentru a discuta punct cu punct revendicările.
Reprezentanții sindicaliștilor consideră că o prioritate pentru Guvern trebuie să fie salvarea locurilor de muncă și cer premierului și Guvernului „să pună deasupra oricăror alte interese soarta oamenilor și păstrarea locurilor de muncă”.
Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvență, cererea de declanșare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.
Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, și BDO Business Restructuring, parte a rețelei grupului internațional BDO.
Licitația pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim a fost câștigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.
După acest eșec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.