Sindicaliștii intră în grevă generală din 31 mai și ies în stradă din 1 iunie



Confederațiile sindicale au decis declanșarea grevei generale pe termen nelimitat începând cu 31 mai, mitinguri de protest la nivelul județelor, între 1 și 4 iunie și organizarea unui lanț uman în jurul Palatului Parlamentului, cu manifestări la porțile de intrare, în ziua dezbaterii moțiunii.
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale au anunțat, miercuri, că au decis să continue acțiunile de protest ca urmare a eșecului total al discuțiilor cu premierul și cu miniștrii Finanțelor și Muncii.
„Protestul hotărat al membrilor de sindicat este determinat de măsurile de austeritate anunțate de Guvern, măsuri care se adresează și afectează numai categoriile de lucrători, pensionari și asistați sociali, și este consecința refuzului constant al Guvernului de a dialoga în mod real cu reprezentanții celor cinci mari confederații sindicale”, susnțin reprezentanții sindicaliștilor.
Acțiunile de protest comune vor debuta cu declanșarea grevei generale pe termen nedeterminat începând cu data de 31 mai, care va cuprinde principale sectoare bugetare – învățământ, sănătate și administrație publică, transport, sectoare economice și de servicii – și va fi susținută și de o grevă de solidaritate desfășurată în celelalte sectoare bugetare și economice.
De asemenea, vor fi organizate mitinguri de protest la sediile Prefecturilor, între orele 12.00 și 14.00, începând din 1 iunie până în 4 iunie, câte zece județe în fiecare zi.
Sindicaliștii vor continua acțiunile de lobby la toți parlamentarii pentru a refuza propunerea Guvernului și a solicita ca aceștia să voteze deschis moțiunea, astfel încât să se poată vedea opțiunea lor.
„Aceste acțiuni sunt un test a maturității întregii societății civile românești de a se opune unor mentalități dictatoriale care doresc crearea unei Românii a corupției, a furtului acoperit de legi strâmbe. Societatea civilă trebuie să se opună aruncării în sărăcie a majorității cetățenilor și a bunăstării unor privilegiati. Trebuie ca cetățenii, în special lucrătorii, să participe la acțiuni dacă nu sunt de acord cu măsurile propuse de Guvern”, au precizat sindicaliștii.
Reprezentanții confederațiilor sindicale susțin că guvernanții și parlamentarii trebuie să își asume consecințele agravării crizei ca urmare a acțiunilor de protest și a grevei generale.
Guvernul își va asuma răspunderea în fața Parlamentului pentru două proiecte de lege, dintre care unul va conține măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, iar al doilea va reglementa recalcularea pensiilor conform principiului contributivității și reevaluarea pensiilor de invaliditate.
Proiectele de lege vor fi transmise Parlamentului după avizul CES. Decizia a fost anunțată de premierul Emil Boc la finalul reuniunii liderilor Coaliției.
El a precizat că salariile și pensiile vor fi diminuate de Guvern, fără a scădea sub nivelul salariului minim pe economie de 600 lei, respectiv sub pensia socială minimă garantată de 350 lei, în timp ce venitul minim garantat va fi restrâns și destinat doar persoanelor aflate în situații financiare dificile.
Liderii Coaliției s-au reunit, miercuri, la Palatul Victoria, pentru a discuta despre scrisoarea de intenție convenită cu Fondul Monetar Internațional înainte ca documentul să fie aprobat în ședința de Guvern.