Sindicaliștii Cartel Alfa nu vor mai protesta miercuri în Piața Victoriei, așa cum anunțaseră inițial, mutând protestul angajaților din sănătate, joi, 23 septembrie, împreună cu cei din Educație.
Vicepreședintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că s-a decis să se renunțe la protestul din 22 septembrie din fața Guvernului pentru a nu se suprapune cu cel al CNSRL-Frăția.
„Nu mai facem miercuri protest ca să nu ne suprapunem cu CSRL-Frăția și să evităm orice discuție. Mutăm protestul programat pentru miercuri, joi. Astfel că joi vor protesta în Piața Victoriei angajați din sănătate și educație, afiliați la Cartel Alfa”, a spus Apostoiu.