Viețile sfinților

Sinaxar – 5 decembrie

Sinaxar - 5 decembrie
Sinaxar - 5 decembrie

Pomenirea Părintelui Sava cel sfințit
Cuviosul Părintele nostru Sava cel sfințit a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mic. De loc era din Capadocia, iar părinții lui se numeau Ioan și Sofia. Chiar de la începutul vieții lui a îndrăgit viețuirea călugărească, așa că a intrat de mic într-o mănăstire numită Flavian. Era atât de înfrânat încă din copilărie, ca văzând în grădină un măr și dorind să-l mănânce, a zis: „Frumos era la vedere și bun la mâncare fructul ce m-a omorât”. A luat mărul cu mâinile, dar nu l-a mâncat, ci l-a călcat în picioare și lege și-a pus să nu mănânce măr niciodată.
La vârsta de optsprezece ani, a mers la marele Eftimie (prăznuit la 20 ianuarie); acesta l-a trimis la cuviosul Teoctist (prăznuit la 3 septembrie) în chinovie. Acolo a cunoscut viețuirea dumnezeiască a fraților și a mers pe urmele virtuții celor pe care i-a cunoscut în chinovie. Din pricina covârșitoarei lui înduhovniciri, marele Eftimie îl numea copil cu suflet de bătrân. Și cu cât creștea în vârstă cu atât sporea și în virtute. De aceea a și făcut multe minuni. Printre altele, prin rugăciunea lui, a făcut să izvorască apă în locuri fără de apă.
A fost învățătorul multor monahi. A fost în două rânduri sol la Constantinopol, trimis de patriarhii Ierusalimului din acele vremuri: o dată la împăratul Anastasie, iar a doua oară la împăratul Iustinian. Ajungând deci la vârsta de nouăzeci și patru de ani, s-a mutat către Domnul.
Pomenirea Sfântului Mucenic Anastasie
Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebați și judecați de păgâni sfinții mucenici și cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creștin și pentru ca știa bunătățile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea și el să lupte pe aceeași cale pentru Hristos.
Și într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, și-a făcut semnul crucii și s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare: „Găsit am fost de cei ce nu m-au căutat, vădit m-am făcut celor ce nu m-au cercetat!”. Privirile tuturor s-au îndreptat spre el. Atunci el a zis: „Ascultați, toți slujitorii diavolului, ascultați! Sunt creștin și cred în Domnul meu Iisus Hristos; iar pe idolii voștri și pe cei ce se închină lor îi dau anatemei și-i urăsc”. Mulțimea a rămas înmărmurită de curajul lui. Dar îndată l-au dezbrăcat, l-au biciuit cumplit și au zis: „Asta pentru nerușinarea și obrăznicia ta! Dar dacă cinstești pe Hristos și nu te lepezi de El, ți se va tăia capul și vei fi mâncare peștilor, târâtoarelor și păsărilor”. Sfântul nu s-a lepădat. Atunci călăii l-au apucat îndată, i-au tăiat capul și ducându-l cu corabia departe puțin de țărm, l-au aruncat în mare.

Recomandări

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Expoziția de facsimile „Psaltirea de la Mănăstirea Dragomirna din 1616, model de educație religioasă”, deschisă la Muzeul de Istorie