„Sub semnul Lovineștilor”

Simpozion și lansare de carte, la Fălticeni

Primăria municipiului Fălticeni, în colaborare cu Fundația Culturală „Ion Irimescu” și Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, organizează duminică, 13 iulie a.c., la ora 18.00, în Sala „Pictor Aurel Băeșu”, un eveniment comemorativ cu genericul „Sub semnul Lovineștilor”.
Evenimentul cuprinde un simpozion și lansarea volumului intitulat „Fălticeni – Mic lexicon cultural-turistic”, autor prof. pr. Vasile Gh. Popa.
În cadrul simpozionului, dr. Roxana Cristian va prezenta comunicarea „Compoziție geometrică pentru o comemorare”, iar prof. Teodoru Gheondea va prezenta lucrarea intitulată „Trasee în Fălticeni”.
Volumul, semnat de regretatul prof. pr. Vasile Gh. Popa, tipărit prin grija fiului său, dr. Vasile V. Popa, va fi prezent de prof. Eleonora Bulboacă.
Cartea va fi comentată de scriitoarea Doina Cernica, dr. Roxana Cristian, prof. Mioara Gafencu, prof. Neculai Sturzu și dr. Vasile V. Popa.

Recomandări

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit Premiul „Regal Literar”, pentru volumul „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi”

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a primit vizita delegației Universității de Stat din Chișinău, Republica Moldova