A treia ediție a Simpozionului internațional de inginerie electrică și convertoare de energie – ELS 2009, organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, prin Catedra de Electrotehnică a Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, în parteneriat cu Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi Iași, a debutat, joi, cu prima sesiune de comunicări.
Prodecanul facultății, prof. Leon Mandici, a arătat, într-o conferință de presă, că în cadrul simpozionului vor fi prezentate 57 de lucrări științifice, organizate pe cinci secțiuni – Transformatoare și mașini electrice, Roboți și actuatoare, Acționări electrice și automatizări, Vehicule electrice și hibride, Instrumentație și achiziții de date.
La manifestările științifice de la Suceava au participat cu lucrări 117 autori, dintre care 15 din străinătate, din șase țări.
Costurile totale de organizare sunt de circa 12 mii de lei, din care jumătate, 6.000 de lei, au fost alocate de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, iar restul provin din sponsorizări și taxele de participare ale autorilor.
„Doresc să evidențiez în mod deosebit contribuția centrelor de cercetare de la Suceava și de la Iași în reușita acestor manifestări științifice și a școlilor doctorale de la cele două facultăți, coordonate de profesorii universitari Dorel Cernomazu și Alexandru Simion. În cadrul manifestărilor, este importantă expoziția de inventică, unde sunt prezentate invenții și cereri de brevet de invenții, medalii și diplome obținute la saloane internaționale de invenții de prestigiu, de la Bruxelles, Geneva, Zagreb, Iași și București”, a afirmat profesorul Mandici.
Cercetătorii universității sucevene, medaliați la saloane de inventică de prestigiu
Conducerea facultății, reprezentată de profesorii universitari Ștefan Gheorghe Pentiuc, Leon Mandici și Radu Pentiuc, a evidențiat rezultatele deosebite ale colectivului de cercetători din cadrul universității sucevene, cu mențiuni deosebite pentru prof. Dorel Cernomazu, care deține circa 200 de brevete de invenții.
Deși munca de cercetare nu este printre cele mai apreciate în România, cei trei universitari consideră că investiția în cercetare este cea mai bună soluție la care poate apela un stat pentru a ieși din criza economică și financiară și au dat ca exemplu Franța, Germania, Norvegia și SUA, care au depășit recesiunea și se preocupă de recrutarea specialiștilor în domeniile inginerești, inclusiv din țările est-europene.
Facultatea de Inginerie Electrică din Suceava pregătește anual circa 200 de ingineri și, conform statisticilor universității, peste 80 la sută dintre ei își găsesc de lucru în domeniul în care s-au pregătit. Pe lângă aceasta, mai are programe de masterat și trei conduceri de doctorat acreditate, trei centre de cercetare și un laborator de încercări în compatibilitate electromagnetică certificat național și internațional, la care așteaptă comenzi din țările din Sud-Estul Europei privind compatibilitatea aparatelor electrice.
În curând facultatea va avea și un supercalculator, cu cea mai mare putere instalată din țară.
„Aveam șanse de a intra în primele 500 supercalculatoare din lume, dar pentru că finanțarea a fost în lei, din diferența de curs valutar nu mai este aceeași sumă ca în 2007, astfel că am redus capacitatea”, a spus prof. Radu Pentiuc. Supercalculatorul costă două milioane de lei.