Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS), din cadrul Poliției Române, a aniversat, joi, 15 ani de la înființare, printr-o ceremonie organizată la Casa de Cultură a Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Serviciul a fost creat pentru creșterea capacității de ripostă a Poliției Române împotriva infracțiunilor comise cu violență și, în mod specific, împotriva situațiilor de criză ce implică luarea de ostatici și răpirea persoanelor, a spus, în cadrul ceremoniei de joi, șeful SIAS, comandantul Teodor Stanca.
Instituția a fost fondată în anul 1993, în cadrul unui nucleu incipient de luptă împotriva crimei organizate, însă misiunile dificile și eficiența dovedită prin finalizarea cu succes a acestora, a făcut ca, în 1995, SIAS să devină o unitate independentă și complet operațională.
„SIAS a dat dovadă de flexibilitate și adaptare permanentă la nevoile operative ale instituției. Proba de maturitate profesională a luptătorilor SIAS a fost trecută cu succes în aprilie 2007, când i s-a consacrat vocația europeană, prin includerea ei în grupul de elită al unităților speciale de intervenție ale polițiilor statelor membre ale Uniunii Europene – Grupul ATLAS. De atunci, SIAS-ul se află într-un profund proces de reorganizare și compatibilizare cu structurile similare din Uniunea Europeană, dispunând în prezent de suport logistic interoperabil cu al unităților similare din grupul Atlas”, a declarat adjunctul șefului Poliției Române, Lucian Muntean, prezent la ceremonie.
Muntean a mai spus că este la curent cu neajunsurile materiale ale luptătorilor SIAS (cote reduse de motorină, ore suplimentare neplătite, etc.) și că MAI se străduiește pentru a le elimina.
În cadrul ceremoniei au fost menționați și doi angajați ai serviciului, căzuți la datorie, anume Cătălin Teodor Georgescu și Poenariu Nicușor, fiind invitați pe scenă și foștii comandanți ai SIAS, care au primit plachete din partea Poliției Române.
De-a lungul timpului, SIAS s-a consacrat drept unitatea de elită a Poliției Române, dispunând de trăgători de elită, precum și alpiniști și scafandri de luptă echipați pentru desfășurarea acțiunilor de intervenție și acțiuni speciale.
Luptătorii SIAS intervin pentru capturarea sau neutralizarea infractorilor foarte periculoși sau înarmați cu arme de foc, eliberarea ostaticilor, a persoanelor răpite sau sechestrate. Misiunile în care intervin trupele SIAS sunt misiuni speciale, cu grad foarte ridicat de periculozitate.
Printre misiunile notabile ale SIAS se numără cele care i-au vizat pe Zaher Iskandarani, Vasile Gorun, Francisc Banksa, Serghei Gribenco, Nuțu și Sile Cămătaru, frații Gemeni, clanurile Duduianu, Chira, Carani și Corduneni.