Și angajații de la Tarom se solidarizează cu bugetarii, intrând în grevă pe 31 mai



Angajații de la Tarom amenință, de asemenea, că intră în grevă de solidaritate cu bugetarii pe 31 mai, urmând să asigure o treime din activitate, nemulțumiți de tăierea salariilor cu 25 la sută, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, secretarul general al Sindicatului din Tarom, Aurel Curdov.
Liderul sindical a precizat că s-a început strângerea de semnături pentru grevă, urmând ca pe 31 mai să intre în grevă generală, alături de bugetari și de ceilalți angajați din transporturi.
„Vom asigura o treime din transport, probabil că vom da drumul la cursele de Atena, Sofia, Chișinău”, a spus Curdov.
Liderul sindical a precizat că miercuri, la Comitetul Confederal al „Cartel Alfa”, va fi luată o decizie finală privind protestele viitoare.
Sindicaliștii de la Regia Autonomă de Transport București (RATB) au anunțat că vor face grevă pe 31 mai, în semn de solidaritate cu bugetarii, dacă nu vor fi afectați de reducerea salariilor, iar dacă li se vor tăia veniturile vor opri activitatea pe termen nedeterminat.
Liderul sindical, Vasile Petrariu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că vor decide miercuri, în urma adoptării de către Guvern a Ordonanței de Urgență privind măsurile de austeritate, dacă fac grevă de o zi de solidaritate, sau pe termen nedeterminat.
„Vom vedea dacă Ordonanța Guvernului privind măsurile de austeritate ne va afecta în mod direct sau nu ne vor fi tăiate salariile cu 25 la sută. Oricum vom face grevă generală de o zi, chiar dacă nu ne taie salariile. Și cei de la Metrorex, și de la CFR vor decide în urma apariției ordonanței. Este posibil să asigurăm o treime din transport în ziua protestului sau să facem grevă doar câteva ore”, a explicat Petrariu.