Coliziune

Și-a accidentat mama pentru că nu a respectat distanța față de mașina care circula în față

Accidentul a avut loc pe fondul precipitațiilor, dar și al lipsei de experiență

Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule a avut loc sâmbătă la amiază, pe fondul precipitațiilor care au favorizat evenimentul, dar și pe fondul lipsei de experiență a șoferiței. O tânără de 26 de ani, din Hănțești, aflată la volanul unui autoturism marca VW Polo, circula în spatele unui autoturism marca VW Passat, condus de o tânără de 20 de ani, din Adâncata. La un moment dat, mașina din față a frânat cu intenția de a opri, numai că șoferița din spate nu a mai avut timpul necesar de reacție și impactul nu a mai putut fi evitat. Una din mașini a ajuns în șanț, iar la fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM.
În mașina care a provocat accidentul se mai afla mama tinerei de la volan. Femeia în vârstă de 48 de ani a fost singura care a suferit leziuni, motiv pentru care a fost transportată la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Ea a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și contuzie cervicală. Cercetările au fost preluate de polițiști, care au întocmit și un dosar penal.

Recomandări

Unul dintre tinerii săltați pentru trafic de cocaină a făcut recent mai multe tranzacții în Suceava cu același drog de mare risc

Flagrant la o tranzacție de aproape un kilogram de cocaină, în parcarea unui centru comercial din Suceava

Un bărbat este în stare gravă, după ce autoturismul în care era, scăpat de sub control într-o curbă, s-a lovit de un autotren

Șofer băut, depistat în urma carambolului provocat de tânărul care a furat o mașină și a fugit de polițiști