Sfințirea Mesei de Ajun

Când cocoșul vestește miezul nopții, spre Ajun, gospodinele se scoală ca să moaie turtele. Clitul de turte se scoboară de la locul de unde fusese pus ca să se usuce și să fie ferit de ochii și mâinile copiilor, se iau câte 3 – 4 turte, se rup în două ori în patru bucăți și se moaie într-o apă călduță în care s-a topit zahăr și apoi se așează pe fundul unei farfurii. Peste acest strat de turte se presăra zahăr pisat, amestecat cu miez de nucă, asemenea pisat, sau numai jolfa, julfa, jofa sau juflă de sămânță de cânepă.
Unele gospodine îndulcesc apa cu miere. Pe la târg sau chiar și prin sate, fruntașii adaugă și apa de flori, migdale și alte „bunătăți” frumos mirositoare.
Peste acest strat se pune un alt rând de turte muiate, și iarăși julfa sau miezul de nucă, și astfel se urmează până se umple blidul, peste care se presară zahărul sau miezul de nuca; alteori, turtele se ung cu miere, căci deasupra nu se pune niciodată julfa.
Masa „din casa mare”.
Gospodinele care, din pricina nevoii, nu au turte, taie felii de pâine de târg și le îndulcesc în apă cu zahăr, punându-le apoi pe farfurii în locul turtelor, căci ajun fără turte sau „turte-rupte” n-ar sta frumos pentru cinstea casei.
Când lucrul acesta este isprăvit, femeia merge în „casa cea mare” sau în „casa de dincolo”, -odaia care este păstrată curată, – așează pe masa de sub icoana cea mai frumoasă față de masa pe care o are, iar pe mijlocul ei pune o sticlă de vin roșu, prohir, iar la lipsa alb. La dreapta sticlei pune o farfurie cu turte, iar în cealaltă parte o farfurie, jumătate cu bob făcălit sau făcăluit, – sleit, după cum se spune prin Muntenia, – cu ceapa prăjită pe deasupra, iar cealaltă jumătate este plină cu perje fierte. În cele patru cornuri sau colțuri ale mesei se așează câte un colac, iar în lipsă, câte un sfert de pâine. Între colacii din dreapta se pune câte un fuior de cânepă, bine periat, zicând unii că acesta este barba lui Moș-Crăciun; adevărat, e un mic plocon preotului; prin alte părți, „fuiorul popii” se dă de obicei în ajunul Bobotezei.
De prin țară adunate…
Prin jud. Neamț, gospodinele pregătesc, pentru masa preotului, borș, plachie cu righi – hribi, hrighi, – găluște, salată de măsline cu oțet și ceapă, pere fierte, tocmagi cu zahăr, grâu îndulcit cu miere.
Prin jud. Suceava, se pun pe masă cele mai bune bucate de sec. „Nimeni n-are voie să descopere masa până nu intră preotul pe ușă. Tot așa n-are dreptul să guste din masă, căci se crede că unul care ar face acest lucru, ar face bube. Preotul cântă și apoi stă pe laiță după ce blagoslovește întreaga masă. Ia și gustă din fiecare fel de mâncare. Bărbatul destupă sticla cu vin și cinstește pe preot. Preotul face urările cuvenite în legătură cu venirea sărbătorilor. De-i glumeț, mai spune câte o glumă; gustă din bucatele de pe masă și cei ai casei, și ceea ce le-a rămas, dau și la alți megieși, ca Dumnezeu să primească”. În acest timp, afară arde cățuia cu tămâie.
Prin Bucovina se pune pe masa grâu fiert, crezându-se că datina a rămas de când Maica Domnului și cu Iisus Hristos au binecuvântat grâul semănătorului ce le-a arătat drumul spre Egipt când Jidovii lui Irod căutau prunci:
De doi ani și mai in jos, / Ca s-omoare pe Hristos. Fetele pun repede sub prag câte o spelcă, – ac de păr, – ca să treacă preotul peste dânsa. După ce va trece, fata va lua-o și va pune-o în cap, va dormi noaptea cu dânsa și astfel își va visa viitorul soț.
Se mănâncă după ce preotul sfințește alimentele.
După ce iese preotul și cârdul de copii din casă, gospodinele mătură numai decât casa, ca să fie ferită de purici peste vară. Unele femei pun câteva grăunțe sub așternutul unui pat, unde va ședea preotul, ca să-i stea cloștile pe oua. Preoții știu acest lucru, stau puțin pe pat, căci dacă nu stau, femeile îi pândesc pe furiș și-i petrec afară cu cociorva pe la spate, așezându-se apoi dânsele pe locul unde trebuia să șadă preoții.
La românii de pe lângă Suceava și prin unele părți din Moldova, nu se face cina de seară ca în părțile Cernăuților, ci atunci se mănâncă, la venirea preotului. După ce a venit și a blagoslovit masa, cei din casă se așează la masă .
Prin Bucovina, unele femei își învață copiii să zică atunci când aud pe preot cântând în casă, de câte trei ori: „găinile se ouă”, cu credința că astfel găinile se vor oua în șir tot anul.
Prin Ardeal, precum de pildă în Tomnatec, femeile țipă, – aruncă, – foc cu cenușă după preot, ca să nu-i mănânce purecii peste vară.
Îndată după plecarea preotului, gazda, dând ceva turte celor din casă, pleacă prin vecini cu alte turte și bucate, spre a le da de pomană, pentru sufletul morților, pentru sănătatea celor vii și pentru rodul câmpului. (Tudor Pamfile)