Acești părinți mucenici au trăit pe când la Constantinopol împărățeau Constantin și mama sa Irina (780-802), pe vremea când cetatea Ierusalimului era sub stăpânirea arabilor. Sfinții Părinți pomeniți astăzi proveneau din mai multe orașe sau cetăți ale lumii, dar ei viețuiau în vestita mănăstire a Sfântului Sava, slujind toți lui Dumnezeu, ziua și noaptea, după rânduiala monahicească. Liniștea lor era adesea tulburată de păgâni, care crezând că în mănăstire se află averi mari, dădeau năvală și o jefuiau. Într-una din zile, în Postul Mare, în timp ce călugării erau adunați la rugăciune, o ceată de 60 de jefuitori înarmați cu săbii, sulițe și arcuri au făcut un cumplit prăpăd, dând foc chiliilor, dar când să dea foc și bisericii, li s-a părut că văd o oaste mare ce vine în ajutorul monahilor și speriindu-se au fugit. În Joia Mare din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, jefuitorii au năvălit din nou în mănăstire, și pentru că nu au găsit nimic, i-au omorât pe toți călugării din ea. Unora le-au tăiat capetele, pe alții i-au tăiat bucăți, iar pe alții i-au înjunghiat cu cuțitele. Atunci, o parte dintre călugări s-au ascuns cu odoarele mănăstirii într-o peșteră din munte, dar aflându-i acolo, păgânii au pus foc la gura peșterii, iar monahii au murit sufocați de fum. Și așa au primit cununa muceniciei Ioan, Serghie și Patrichie și toți cei împreună cu dânșii care nu aveau arme și zale, ci numai arme duhovnicești: platoșa nădejdii, pavăza credinței și coiful mântuirii.
(Pr. Ștefan Sfarghie , Ziarul Lumina)