Sfântul Teotim a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (378-395) în Sciția Mică sau Dobrogea de astăzi și era Episcop al Tomisului. El se bucura de atâta cinste în rândul hunilor barbari din regiunea Dunării, încât aceștia îl numeau zeul romanilor. Cu toate că aceștia erau sălbatici din fire, el i-a atras cu blândețea și cu milostenia. Însă odată, unul dintre barbari, crezând că Sfântul Teotim este bogat, a vrut să-l răpească. Astfel, el și-a pregătit o funie cu laț, s-a sprijinit în scut și a ridicat mâna dreaptă, vrând să arunce lațul asupra sfântului spre a-l trage la sine, dar, în clipa aceea, brațul i-a rămas înțepenit. A fost nevoie de rugămintea celorlalți păgâni pe lângă ierarh ca să-l elibereze pe acela din lanțurile nevăzute. Iar fericitul s-a milostivit de barbar și l-a eliberat prin puterea rugăciunii. Ierarhul Teotim a legat o strânsă prietenie cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care l-a apărat în împrejurări grele. Un scriitor creștin, Socrate Scolasticul, spunea despre Sfântul Teotim că era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari – pentru evlavia și cinstea vieții sale. Prin scrierile lui, Sfântul Teotim este considerat creatorul Filocaliei românești. Sub păstorirea sa, mănăstirile din Dobrogea au devenit cunoscute în întreg imperiul, prin vestiții călugări sciți, teologi care au participat la discuțiile hristologice ale vremii. În anul 399, Sfântul Ioan Gură de Aur i-a trimis fericitului Teotim călugări misionari pentru creștinarea hunilor. În anul 403, Sfântul Teotim a participat la un sinod local la Constantinopol, luând apărarea Sfântului Ioan Hrisostom, împotriva acuzațiilor nedrepte aduse acestuia.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)