Sfântul Iacob (sec. 8) a trăit pe vremea împăratului Constantin al 5-lea Copronim (741-775) și a îmbrățișat viața monahală de tânăr, înfrânându-se cu postiri, cu privegheri și cu alte aspre nevoințe. Se îndeletnicea cu scrierea dumnezeieștilor cărți, mai întâi luminându-și mintea cu rugăciunea cea din inimă curată. S-a învrednicit de treapta episcopiei și a suferit mult pe vremea prigoanei împăratului Constantin Copronim, cerându-i-se să lepede cinstirea sfintelor icoane. Deci, nevrând să spună faptul că sfintele icoane sunt idoli, a fost osândit să îndure multe chinuri, izgoniri, întemnițări, foame și sete și multe strâmtorări, dar nimic nu a slăbit tăria dreptei lui credințe. Și așa, întru acele cumplite chinuri, și-a dat fericitul Iacob sufletul său curat în mâinile lui Dumnezeu, pe care până la moarte L-a mărturisit și de la El a primit bucuria cea veșnică din Împărăția cerurilor.
Astăzi, Biserica Ortodoxă îl pomenește și pe Sfântul Cuvios Serapion, ce se numea Sidonitul sau Pânzarul, deoarece întotdeauna purta pe trupul său numai o haină de pânză, nevoindu-se în multă sărăcie. Viața sa a fost scrisă de Sfântul Ierarh Paladie, Episcop de Helenopolis. Sfântul Serapion era de neam egiptean, a trăit în secolul al 4-lea și, fiind foarte învățat, ajunsese să știe pe de rost toate Sfintele Scripturi. La un moment dat, și-a luat asupra sa nevoința de a străbate lumea. Așa a ajuns să cunoască niște actori pe care i-a convertit la creștinism prin pilda vieții sale exemplare. Apoi, ajungând el prin părțile Spartei, a aflat că una dintre căpeteniile cetății e maniheu. Pentru a-l aduce pe calea cea dreaptă, sfântul se vându aceluia și în doi ani a reușit să-l despartă de erezie, aducându-l la dreapta credință. Pentru aceasta, nu a mai fost socotit slugă, ci frate adevărat și părinte. Sfântul Serapion a ajuns și la Roma, unde a predicat cuvântul Evangheliei, iar la vârsta de 60 de ani s-a mutat în pace la Domnul.
(Pr. Ștefan Sfarghie , Ziarul Lumina)