Sfântul Leon era din cetatea Ravena, Italia, și trecând prin toate treptele preoției a fost hirotonit episcop al cetății Catania, insula Sicilia. El strălucea înaintea tuturor, luminând sufletele date în grija sa, ajutând pe orfani și pe văduve și îngrijind pe cei nevoiași, încât s-a învrednicit și de darul facerii de minuni. De asemenea, a ridicat și o biserică în cinstea Sfintei Mucenițe Lucia, ocrotitoarea Siciliei. Sfântul Leon, luând îndrăzneală ca un leu – după numele său – a intrat în foc cu vrăjitorul Eliodor, care strica sufletele oamenilor cu vrăjile lui, legându-l numai cu epitrahilul. Focul l-a ars de tot pe vrăjitor, iar Sfântul Leon a ieșit nevătămat. Însuși împăratul, auzind despre el, l-a chemat la Constantinopol, unde l-a primit cu cinste mare, oferindu-i multe daruri, pe care sfântul le-a împărțit săracilor. Ajungând la adânci bătrâneți, s-a mutat în pace la Domnul, iar moaștele lui au fost așezate în Biserica „Sfânta Lucia”.
(Pr. Ștefan Sfarghie, Ziarul Lumina)