Unde e poliția?

Sensul giratoriu de lângă Casa de Cultură, invadat de mașini parcate

Așa arata sensul giratoriu ieri, în jurul orei 13.00
Așa arata sensul giratoriu ieri, în jurul orei 13.00

Sensul giratoriu recent amenajat în centrul municipiului Suceava, lângă Casa de Cultură, se transformă pe zi ce trece într-o veritabilă parcare de prost gust, în anumite momente ale zilei mașinile lăsate în mijlocul amenajării rutiere aproape blocându-i pe șoferii care trec prin zonă. Asta se întâmplă în condițiile în care acum două săptămâni oficialii Inspectoratului de Poliție Județean Suceava anunțaseră că „polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava vor sancționa toți conducătorii auto care parchează neregulamentar în zona sensului giratoriu. În zonă se va institui un dispozitiv format din polițiști rutieri și polițiști comunitari pentru informarea conducătorilor auto asupra respectării prevederilor legale în domeniul circulației rutiere”.
Se întâmpla după ce presa semnalase o realitate vizibilă de la o poștă, însă nu și de cei în măsură să intervină. O zi, două, polițiștii au trecut prin zonă, după care șoferii au început să parcheze din nou după bunul plac, fără a fi deranjați de nimeni.
Ieri, de exemplu, în jurul orei 13.00, sensul giratoriu era ticsit de mașini parcate de șoferi comozi care par să se fi convins că polițiștii au treburi mai importante decât să-i deranjeze pe ei.
Cât despre problema pietonilor care vin de pe strada Vasile Bumbac, dinspre sediul E.ON, și circulă în grup pe carosabil, asta deși lângă stradă au trotuar, polițiștii sunt și mai puțin interesați. Agenții vor ajunge probabil în zonă doar când o mașină care vine dinspre sediul E.ON, în curbă strânsă, va lua pe capotă un pieton.
Sensul giratoriu de lângă Casa de Cultură a fost amenajat pentru a permite accesul la una dintre viitoarele parcări subterane din centrul orașului însă, cel puțin până la deschiderea acesteia, nu își dovedește în nici un fel utilitatea. Unii șoferi au ajuns chiar să intre în sensul giratoriu și să nu îl ocolească, un exemplu în acest sens fiind conducătorii auto care circulă dinspre strada Vasile Bumbac și merg spre strada Nicolae Bălcescu.

Unii șoferi nu se mai obosesc să ocolească sensul
Unii șoferi nu se mai obosesc să ocolească sensul
Așa arata sensul giratoriu ieri, în jurul orei 13.00
Așa arata sensul giratoriu ieri, în jurul orei 13.00

Recomandări

Una dintre fetele rănite în accidentul de la Pătrăuți este stabilizată. Celelalte două surori rămân în stare foarte gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Cumplitul accident de pe E 85 a fost provocat de pătrunderea pe contrasens a autotrenului. O femeie a murit iar fiicele sale sunt în stare gravă

O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren
O femeie moartă, trei tinere cu leziuni grave, după un impact devastator între un autoturism și un autotren

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava