Lanțul de farmacii Sensiblu, parte a grupului olandez A&D Pharma, va continua proiectul de extindere în mediul rural numai în momentul în care va exista o strategie coerentă a autorităților privind sistemul medical din aceste zone, prima unitate de acest tip a companiei fiind neprofitabilă.
„Încă avem farmacia pilot din Gorj, dar am ajuns la concluzia că până nu vom avea o strategie oficială pentru mediul rural, nu putem să o facem singuri. Acest pilot nu este profitabil, trendul vânzărilor este foarte scăzut, nu sunt prescripții. Există și o lipsă de educație, oamenii când sunt bolnavi nu merg la medic (…) Mediul rural este un proiect pe termen lung, nu sunt medici, nu există infrastructură, nici măcar o benzinărie sau un mini market”, a declarat, într-un interviu acordat agenției MEDIAFAX, directorul executiv al A&D Pharma, Dragoș Dinu.
Sensiblu a deschis prima farmacie a companiei în mediul rural, în comuna Crasna din județul Gorj, la începutul lunii octombrie 2006.
La vremea respectivă, Laura Florea, corporate affairs director al A&D Pharma, spunea că Sensiblu va continua să deschidă farmacii în zone rurale, principalul criteriu de selecție a localităților fiind existența unui dispensar și a unui medic.
„Mediul rural are o perspectivă de creștere încurajatoare, cu atât mai mult cu cât acolo se concentrează 50% din populația României”, aprecia Florea la finele lui 2006.
Rețeaua Sensiblu și-a majorat anul trecut vânzările cu 35%, la 121,6 milioane de euro, de la 89,8 milioane de euro în anul precedent. La sfârșitul lunii decembrie, Sensiblu deținea un total de 221 de farmacii. În urma măsurilor de restructurare, compania a deschis 26 de unități, a relocat șapte și a închis 11.
Procesul de relocare, dar și de deschidere de noi unități, va continua și în acest an, concomitent cu adoptarea unui nou design al unităților.
Grupul olandez A&D Pharma își desfășoară majoritatea activităților în România, prin intermediul distribuitorului de medicamente Mediplus Exim și rețelei de farmacii Sensiblu.