Senatorul de Suceava Constantin Gheorghe a fost desemnat să facă parte din Comisia de anchetă privind privatizarea SNP Petrom. Plenul Senatului a aprobat, miercuri, 13 decembrie, cu 39 de voturi „pentru”, 5 „împotrivă” și o abținere, propunerea reprezentantului Alianței D.A., Marius Marinescu, privind înființarea unei Comisii de anchetă având drept scop investigarea condițiilor de legalitate privind privatizarea SNP Petrom. Conform proiectului de hotărâre supus votului Senatului, din Comisia de anchetă privind privatizarea SNP Petrom, alături de senatorul Constantin Gheorghe mai fac parte : Marius Marinescu (PD), Șerban Strătilă (PNL), Vasile Dan Ungureanu (PSD), Radu Cătălin Mardare (PSD), Carol Dina (PRM), Fekete Szabo Andras (UDMR). Raportul Comisiei de anchetă trebuie prezentat până pe data de 26 martie 2006.





